luni, 23 iunie 2008

Vine Bac-ul, bine-mi pare, de-acum fără protocoale!

Azi începe Bacul. Cică va fi primul Bac când nu va exista protocol, ca să nu se mai simtă prost elevii atunci când profesorii supraveghetori molfăie fursecuri în faţa lor, în timpul examenului :))) ... mda... aşa declara ceva reprezentant al ME aseară pe la televizor. Mă rog, eu nu ţin minte ca atunci când am dat eu Bacul profesorii să fi mâncat prin sălile de clasă, în faţa elevilor, dar probabil că civilizaţia sec. XXI nu a ajuns prin toate zonele ţării şi în acest caz e nevoie de astfel de măsuri. Personal, nu mi se pare că această iniţiativă îşi avea rostul. Nu asta era problema în privinţa corectitudinii Bacalaureatului. În fond şi la urma urmei, de ce să nu existe apă minerală, sucuri şi ceva de mâncare pentru cei care stau acolo de dimineaţă până seară, mai ales în timpul probelor orale. E greu pentru unii să înţeleagă de ce la temperaturi de peste 30˚C este absolut necesar să fie apă la dispoziţia oamenilor, iar în situaţia în care se desfăşoară o activitate ce durează ore în şir, e drăguţ să le oferi oamenilor şi ceva de mâncare, nu să îi laşi să moară de foame, sau să îşi aducă sandwich de acasă. Nu am înţeles niciodată cum poţi să “cumperi” un om cu o pungă de fursecuri şi cu o sticlă de Pepsi, dar probabil că cei ce ne conduc ţara fac parte din genul ăsta de oameni şi de aceea se sperie atunci când vine vorba de astfel de mici “atenţii” făcute altor persoane, şi nu lor. Mai mult de atât, mi se pare o remarcă jignitoare la adresa cadrelor didactice o insinuare de acest fel.
Am mari dubii că genul ăsta de “mite” duc ţara asta la sapă de lemn. Cred totuşi că există “cotizanţi” ce dau ceva mai mult de 50lei(cam cât se dă pt un protocol la Bac) pentru a “îndulci” atitudinea unuia sau altuia, în diverse situaţii şi mai cred că cei care le primesc stau pe alt gen de scaune decât cele de la o catedră de liceu.
În loc să se ocupe de genul ăsta de “probleme”, Ministerul Educaţiei, mai bine s-ar gândi de două ori(sau de 1000 de ori) înainte să scoată aproape toţi marii scriitori, poeţi şi critici literari din programa de Bac la proba orală şi să bage în locul lui George Calinescu, I.L. caragiale, Creangă sau Bacovia, textele lui Jonathan Scheele sau fragmente din Raportul Tismăneanu şi Ghidul cetăţeanului român în (m)UE etc. Dar, încă odată şi de o mie de ori de acum încolo, probabil că neuronul meu blond a intrat din nou în colaps şi nu înţelege adevăraţii oameni importanţi ai vremurilor noastre şi nu mai înţelege nici de ce Jonathan Scheele e mai important pentru noi ca români, decât George Călinescu.
Dar dacă asta ne face mândri CETĂŢENI EUROPENI, atunci totul are o scuză.
Deja am făcut bube de la atâta Uniune Europeană şi tare aş vrea să se găsească un leac pentru “boala asta”.

0 comentarii:

  © Blogger template 'Sunshine' by Ourblogtemplates.com | Distributed by Blogger Blog Templates of the Fractal Blog Network 2008

Back to TOP