miercuri, 28 octombrie 2009

Am avut bucuria de a asista la o manifestare artistică de proporții incredibile. Au fost 90 de minute uimitoare, înălțătoare, șocante, amețitoare, extraordinare. Impresionanta sală de spectacole a găzduit decoruri absolut inimaginabile, interpretări remarcabile, cascadorii șocante și efecte vizuale ireale. Show-ul de mare excepție care a reunit într-un fel atât de pitoresc muzica, teatrul, sportul, opera, circul, efectele digitale, arta japoneză, focul, zborul, lupta, dragostea, visul, realitatea și irealul se numește ”KÀ” și aparține unor artiști, din punctul meu de vedere, absolut desăvârșiți cunoscuți sub numele de ”Cirque du Soleil”.
După astfel de experiențe artistice începi să devii imun la efecte speciale televizate/digitale. Ce poate fi mai grozav decât un film de acțiune ce se desfășoară în fața ta, în direct? Nimic nu poate să bată asta, nici măcar realitatea. Ca oameni suntem limitați doar de incapacitatea noastră de a ne imagina mai mult, iar de acolo până la a realiza lucruri e doar un mic pas. Dovada:

luni, 26 octombrie 2009

Minuni ale naturii






marți, 13 octombrie 2009

What happens in Vegas...

The City of Lights este exact așa... o imensă lumină. Pozele în Vegas nu au farmec făcute ziua. Acolo soarele răsare noaptea. Aș putea îndrăzni să spun că orașul ăsta este un imens tribut adus lui Thomas Edison.
Aflat efectiv in the middle of nowhere, Las Vegas adăpostește spuma în materie de entertainment. Dacă cineva crede că știe ce înseamnă entertainment, ei bine n-a văzut nimic până nu a văzut Vegasul. Orașul respiră entertainment. Găsești o formă de divertisment pentru absolut toate gusturile și toate buzunarele, de la distracție pe gratis la seri de mii de dolari în cele mai luxoase cazinouri, cluburi sau restaurante.
Termenul de hotel e prea sec și monoton pentru a fi atribuit unor locuri ca și Luxor, Bellagio, The Venetian, Caesars Palace, Excalibur, New York New York, The Stratosphere sau MGM Grand. Săli de teatru, carusele, mini parcuri de distracții, centre comerciale, cazinouri, baruri, cluburi, cafenele, muzee, cinematografe, toate sub acoperișul unui singur hotel. Tot ce vrei, doar ca să rămâi acolo, doar ca să nu alegi serviciile concurenței, orice pentru client.
Sin City e decadent, exagerat, flashy, superficial dar e absolut genial, e absolut ”fabulous”.





luni, 12 octombrie 2009

San Francisco Ink

Poate cea mai tare chestie pe care am făcut-o vara asta a fost tatuajul de curând achiziționat. De doi ani de zile visez la tatuajul acesta, așa că după ce am găsit pe net lucrările unei artiste extraordinare, Mary Joy, mi-am dat seama că știu cine vreau să îmi facă tatuajul. Soooo...asta+asta+asta= rezultatul final:

duminică, 11 octombrie 2009

Joburile și criza

Anul acesta am plecat cu un oarecare morcov în SUA, ușor speriată de situația locurilor de muncă din America. Am ajuns în San Francisco pe 4 Iulie - fără atentate, hărțuire la aeroport sau vreo altă problemă, ba mai mult, ușor amețiți de șampania și coniacul servit de Air France pe avion :p. Am plecat la job hunting din a doua zi, iar primul job l-am găsit după 3 zile, cel de-al doilea a venit după aproximativ 2 săptămâni, iar în final m-am ”procopsit” și cu al treilea job. Încetul cu încetul am trecut la program de armată cu trezit la 5:50 dimineața și lucrat până la 12 seara, uneori și 7 zile consecutiv. Știți, este o vorbă din popor: ”îi rău cu rău, da-i mai rău fără rău”. Ne-am plâns la început, dar în final am învățat să ne organizăm timpul eficient și parcă nici nu a fost chiar așa de greu.
Jobul 1 - IHOP (International House of Pancakes) .
Jobul 2 - Ghirardelli Chocolate Company.
Jobul 3 - Il Pollaio.
Și uite așa, pe timp de criză economică am reușit să găsesc, fără prea mult efort, trei locuri de muncă. Ce am învățat lucrând acolo? În primul rând am învățat că cel mai prost lucru pe care poți să îl faci este să te angajezi la o corporație - în general plătesc prost, dau puține ore și își tratează angajații ca pe niște piese de schimb ușor de înlocuit, în plus au o grămadă de reguli stupide și absolut nefolositoare pe care trebuie să le respecți ca la carte, în timp ce ei îți încalcă ție în mod frecvent drepturile. Cam pentru toți se aplică foarte bine zicala: ”Afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”. Managerii sunt, cu puține excepții, incapabili să raționeze, iar șeful de la ”corporate” are statut de zeu. Clientul e aparent respectat, ți se citează din cărți de management cum ar trebui să îl tratezi, dar lipsa de respect a managerului pentru angajații săi duce la comportamentele mecanice, depersonalizate și nepăsătoare ale acestora. Bugetele de milioane de dolari vin cu un preț: servicii standardizate, dar proaste, angajați nefericiți, produse ridicol de scumpe pentru calitatea pe care o oferă, clienți de tip ”ciurdă”, fraieri și ușor de convins să își scoată banii din buzunar. Așa că trăiască idiotizarea omului și înfoierea bugetelor corporatiste prin prostia și ignoranța cumpărătorului. Fericirea la locul de muncă o găsești în afacerile mici, de familie, unde plata este automat mai mare, se promovează serviciile personalizate, clientul e privit ca individualitate, prețurile sunt rezonabile iar produsele ireproșabile.
Asta despre joburile mele.

Din nou acasă

Am ajuns de câteva zile acasă. Din păcate nu pentru că îmi doream în mod deosebit să mă întorc, ci forțată de circumstanțe - mi-a expirat viza :). Timp să scriu pe blog nu prea am avut în aceste trei luni, așa că am de gând să recuperez încet, încet. Am avut 3 joburi în vara asta, așa că lipsa mea din blogosferă e mai mult decât justificată.
Următoarele postări vor fi despre ce-a de-a doua experiență a mea Americană, asta pentru că am renunțat(cel puțin temporar) la TV, radio, ziare, reviste, așa că nu pot scrie decât despre experiențe personale.

  © Blogger template 'Sunshine' by Ourblogtemplates.com | Distributed by Blogger Blog Templates of the Fractal Blog Network 2008

Back to TOP