sâmbătă, 28 februarie 2009

Lansare de carte

Ieri am participat la un eveniment mai puţin obişnuit pentru mine, şi cred că mai puţin obişnuit pentru relativ mica noastră comunitate orădeană: o lansare de carte. Cartea se numeşte “Marketingul organizaţiilor nonprofit” şi aparţine îndrăgitului nostru profesor de marketing: Dorin Coita. Mă bucură faptul că întâlnirea a fost una plăcută, relaxată şi emoţinantă, pline de cuvinte de laudă sincere la adresa autorului. Nu am încă suficiente cunoştinţe astfel încât să mă pot exprima privitor la valoarea acestei publicaţii, dar ascultând opiniile unor oameni mai înţelepţi decât mine, se pare că această carte, publicată sub emblema Editurii Academiei Române(ceea ce nu e puţin lucru), vine să umple un gol lăsat în publicaţiile de marketing din România. Sper ca acest pas în direcţia cercetării de marketing să nu fie singular şi sper ca şi alţi oameni cu potenţial, din cadrul acestei facultăţi, să urmeze această cale. Aştept cât mai multe evenimente de acest gen, nu exagerat de formale şi “importante”, dar cât se poate de apreciate de cei care ştiu să aprecieze lucrurile cu adevărat valoroase.
La cât mai multe lansări de carte şi un “La Mulţi Ani!” furtunos autorului!

joi, 26 februarie 2009

Despre mine, Valentines, Dragobete, 1 Martie şi 8 Martie...

Perioada asta a anului mi-e uşor antipatică. Motivul ar fi faptul că e plină de sărbători mai mult sau mai puţin “semnificative” menite să ridice în slăvi persoanele dragi nouă.
Toată măscăreala începe pe 14 februarie cu Valentinul. Şi cum românul e chiţibuşar a făcut din asta temă de război. Pe frontul de vest sunt ăia care numără zilele până în data de 14 ca să îşi strige dragostea în gura mare şi ca să se intoxice vizual, auditiv şi olfactiv cu această sărbătoare. Pe partea cealaltă, frontul de est, sunt cei care hulesc sărbătoarea, că e copiată de la americani, că îi lingem în cur pe americani, că americanii în sus, că americanii în jos... hooooo ciurdă, că nu-s americanii dracu’. Şi ce, care-i problema că e copiată de la americani? Da filmele americane vă plac? Da muzica, hainele, gadgeturile şi site-urile americane? Da conturi pe MySpace şi Facebook aveţi? Mailuri primiţi pe YahooMail sau Gmail? Da WordPress şi Blogger vă sună cunoscut? Dacă răspunsul e “da” la măcar una din întrebări atunci gura mică că pute a ipocrizie. Nu susţii ideea de Valentines Day? Nu-i nici o problemă, da găseşte un motiv pertinent. Dacă e să nu îmi placă sărbătoarea asta, justificarea mea e următoarea: de ce mama zmăului îţi trebuie 1 zi pe an să îi arăţi persoanei iubite cât de mult ţii la ea? Am văzut pe 14 în oraş cupluri despre a căror relaţie ştiam sigur că scârţâie, dar vai, ce mai contează, pe 14 e ziua îndrăgostiţilor, şi dacă atunci te scoate în oraş şi îţi dă bomboane, ce mai contează că în celelalte 364 de zile iese în oraş cu ştoarfe! Din punctul meu de vedere ziua asta e pentru cei care se simt cu musca pe căciulă; căutaţii prin magazine, ei vor fi cei care au sacu’ plin de flori, inimioare, ursuleţi şi alte “dovezi de iubire”.
Şi dacă mai devreme tot veni vorba de ipocrizie, am una pentru voi: cum se numeşte cel care se bate cu pumnii în piept că el e mare susţinător al tradiţiilor româneşti, a limbii române, a tradiţiilor româneşti etc., că el sărbătoreşte Dragobetele, nu Valentines Day, că şi noi avem ziua noastră a îndrăgostiţilor, dar nu avea nici cea mai mică idee ce înseamnă Dragobete, până acum câţiva ani când “idioţii” de americani ne-au invadat ţara cu forţa şi ne-au băgat pe gât sărbătoarea lor imbecilă, pe care noi am fost forţaţi să o adoptăm ca şi cum ar fi a noastră...or else?...(sper că se observă nota ironică). Răspuns: se numeşte ipocrit. Dacă bine îmi aduc aminte(şi îmi aduc bine aminte) nici dracu’ nu dădea 2 bani pe Dragobete până nu a apărut Valentines Day. Da, ea se sărbătorea în anumite sate, dar era o sărbătoare mică, insignifiantă. So, unde-i spiritul de conservare? Unde-i naţionalismul? Concluzia mea ar fi următoarea: ar trebui să le mulţumim americanilor că ne-au băgat pe gât Valentinul, că aşa ne mai aducem aminte şi de propriile sărbători. Oricât s-ar plânge românul de ipocrizia altuia, trece cu vederea un lucru important: naţia asta a noastră e ipocrizia întruchipată, şi asta am moştenit-o din moşi strămoşi.
Aşadar Dragobetele ar fi a 2-a sărbătoare care mă irită oarecum în această perioadă.
A treia ar fi 1 Martie şi munţii de mărţişoare care năvălesc peste tine din toate direcţiile. Sărbătoarea asta e drăguţă în felul ei, dar a început să îmi fie antipatică în momentul în care cumpărarea de mărţişoare a devenit prilej de a lua credit de la bancă... adică e prea scumpe mărţişoarele nenică. Fiţele şi-au făcut loc şi printre mărţişoare, că acum nu mai e deajuns un trifoi sau un ghiocel prins cu un şnur alb-roşu, acuma trebuie să fie de aur, argint sau cel puţin cumpărate de la fondul plastic. În condiţiile astea mai bine mă lipsesc şi de sărbătoarea asta.
Ultima, dar nu cea din urmă e 8 Martie – Ziua Femeii, sau a Mamei, depinde pe cine întrebi. Măi, nu ştiu cum să mă exprim, ca să nu fiu prost înţeleasă... mamele toate(da’ mamele în ideea de “suflet iubitor care şi-a crescut cu dragoste copilul”, nu “femeia care a adus pe lume un copil... şi atât”) merită respectul şi aprecierea copiilor şi soţilor lor, în fiecare zi din an, şi da, merită şi o zi dedicată numai lor. Dar pe de altă parte şi taţii – ăia care au muncit şi muncesc pentru bunăstarea familiei, îşi respectă soţiile(sau fostele soţii), îşi iubesc şi cresc responsabil copii – merită sărbătoarea lor. Ce ar fi dacă măcar odată am împrumuta de la alţii(a se citi: “americani”) o sărbătoare care să merite împrumutată: “Father’s Day”, sau o avem şi pe asta, da’ trebuie să ne-o bage pe gât americanii ca să ne aducem aminte că o avem?
În ceea ce priveşte ideea de Ziua Femeii nu mă prea mişcă. Nu văd motivul pentru a celebra sexul unei persoane şi nici nu mă atrage perspectiva unui spectacol de striptease masculin(sincer, dacă ar trebui să aleg aş prefera să merg la un striptease făcut de femei), nici ideea de a petrece ore întregi într-un bar/cafenea/club plin de estrogen – aş prefera să merg la o bere cu băieţii.
În fine, cam astea ar fi opiniile mele legat de motivele noastre de sărbătoare. Probabil cândva erau frumoase şi sincere aceste sărbători, cert este că acum, pentru mine sunt cel mult studii de caz la cursurile şi seminariile de marketing şi comportamentul consumatorului. M-am împăcat cu ideea că e lipsită de sens încercarea de a aduce înapoi semnificaţia acestor sărbători, că ele sunt ceea ce sunt şi fiecare din noi le percepe aşa cum le percepe.
Oi fi eu negativistă, rea şi urâcioasă, da asta e ce poţi să-mi faci?

miercuri, 25 februarie 2009

Una, alta

Cică azi m-am trezit cu chef să scriu pe blog. Maaaare chef, că mi-a trecut(aprox.90%) o răceală naşpa de tot, aşa că am chef de tot felul de chestii, având în vedere că am fost aproape zombi câteva zile la rând. Nu am subiect de post, aşa că o să aberez pe marginea mai multor teme.
1. M-am hotărât că o să încep să trăiesc “verde”. Nu pentru că se topeşte Polul Nord şi mor puii de urs polar sau pentru că se termină petrolul şi gazele naturale, nici pentru schimbările climaterice cauzatoare de haos, motivul este următorul: s-ar putea să rămânem fără CIOCOLATĂ din cauza faptului că arborele de ciocolată este în pericol de a dispărea datorită încălzirii globale. Orice în lumea asta are o limită, la mine limita asta e ciocolata... cum să trăieşti fără ciocolată??? Aş putea trăi fără urşi polari(chiar dacă sunt extremly cute), dar fără bomboane, torturi, napolitane, creme toate de ciocolată, cum să trăieşti? A world without chocolate, nici nu vreau să îmi imaginez :(
2. Poliţia română e jalnică, penibilă şi cretină(nu toţi, da’ majoritatea). Pe lângă poliţie, mai e şi justiţia, care la fel, e jalnică, penibilă şi cretină(nu toţi, da majoritatea). Clanuri de mafioţi, criminali şi violatori umblă liberi pe străzi din “lipsă de probe”, sau sunt cercetaţi în stare de libertate pentru că binevoitorii justiţiei române nu îi consideră periculoşi pentru societate, iar o bătrână e condamnată la închisoare pentru că a smuls 3 ţăruşi de pe un teren care nu îi aparţinea. Păi să putrezească în închisoare infractoarea deosebit de periculoasă, că cine ştie ce vroia să facă cu cei 3 ţăruşi – probabil să omoare vreo 3 vampiri. “Poliţia română – siguranţă şi încredere!”… mda, eu cu siguranţă nu am încredere în ei, îar în ceea ce priveşte justiţia… ce poţi să te aştepţi de la o tanti oarbă?!
3. Am citit postul ăsta pe blogul lui Mihai Bendeac(de la Mondenii), şi m-a impresionat.
4. La vară plec iarăşi în State, tot în San Francisco(mama ei de criză, zău că nu mi-e frică de ea). California draga de ea a făcut primul pas în direcţia “propovăduită” de d-l Bob Marley în melodia asta:


»
5. Serialul “Californication” e absolut genial.
6. Am visat într-o noapte că eram la concert AC/DC. M-a trezit alarma de la telefon în mijlocul melodiei “Back in black”. Acum VREAU un concert rock. Da unu’ rău de tot, ceva de genul Gods of Rock pe scenă, nu orice trupă. Aştept cuminte până se iveşte o oportunitate.
Cam atât. See you next time. Kisses.

marți, 17 februarie 2009

Ningeee

Nu ştiu cum e la voi, dar la mine ningeeeeeeee, da ninge nu glumă. E frumos aşa, parcă ar fi un al doilea Crăciun anul ăsta. Ştiu că traficul e dat peste cap, locurile de parcare sunt grămezi mari de zăpadă, aluneci pe stradă şi ai de curăţat juma’ de metru de zăpadă de pe maşină la fiecare 2-3 ore.... da e frumoooos ;;). Nu ştiu cât o să mai ţină, dar mă bucur că după mulţi ani fără “precipitaţii sub formă de ninsoare”, însfârşit a fost puţină iarnă şi pe la noi. Măcar curtea din spatele blocului nu mai e gri şi mohorâtă:Isn't it pretty? :D

luni, 16 februarie 2009

Versuri

Nu am mai scris versuri de muuultă vreme încoace. Obişnuiam să o fac în mod frecvent, dar pur şi simplu odată m-am oprit. Azi, nu ştiu ce s-a întâmplat...a ieşit asta:

Sunt nopţi cu soare arzător,
E zi cu lună plină,
E verdele asurzitor
Şi-o umbră de lumină.

Eşti azi mai tânăr decât ieri,
Vezi visele de mâine,
Te-afunzi în cerul vălurit
Zburând spre adâncime.

Eşti omul fără de păcat
Dar porţi în tine vina.
Eşti singur, dar înconjurat
De alte mii ca tine.

E alb şi negru totodat’,
E cald şi e şi rece.
Paradoxal şi ne-nţeles
E timpul care trece.

N-am idee ce înseamnă, de ce am scris-o, care e metafora centrală etc. Dacă are chef cineva de comentariu pe text, aştept sugestii de interpretare :P

sâmbătă, 14 februarie 2009

Fucking Valentines Day

Just another day that makes your stomach sick. Hope you have a big shopping bag!

marți, 10 februarie 2009

Bad things

luni, 9 februarie 2009

Cel puţin 10 motive să vezi “Rocknrolla”

1.
2. Gerard Butler
3. O poveste cu sex, drugs and rock'n roll.
4. Regizor - Guy Ritchie.
5. Dacă ai văzut “Snatch”, "Lock, stock and two smoking barrels" ştii care-i ideea.
6. Crazy junkies.
7. British people = umor englezesc.
8. Coloana sonoră genială(for me it's addictive)
9. Pentru replici de genul: "If a slap don't work, you cut them or you pay them, but you keep your receipts, because this ain't the Mafia."
10. Păi mai citeşte odată de la 1 la 10.

vineri, 6 februarie 2009

La cine te gândeşti?

Am găsit o aplicaţie drăguţă pe net: en.akinator.com. Care ar fi treaba cu ea: tu te gândeşti la o persoană celebră(actor, cântăreţ, politician, scriitor, om de ştiinţă etc.), sau la o persoană pe care o cunoşti, răspunzi la aproximativ 20 de întrebări şi la sfârşit îţi spune la cine te-ai gândit. Mai dă şi pe lângă, da la 95% din cazuri are dreptate. It’s fun. Îl ghiceşte şi pe Gigi Becali :D .

miercuri, 4 februarie 2009

Experienţa mea... death metal

Ieri seară… experienţă “înălţătoare”… concert death metal. Why did I go? Habar n-am, probabil că nu o să ştiu asta niciodată; asta-i ca şi “Why did the chicken cross the road? Because it was there!”- la fel şi eu. De fapt să zicem că a fost “o experienţă de viaţă”.
Cu ce să încep?! Mi-e deosebit de greu să exprim în cuvinte ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, dar o să încerc.
Prima şi cea mai importantă chestie legată de subiect: tind să cred că cineva care ascultă/”cântă” aşaceva(exemplificare):

...nu are cum să fie 100% normal la cap. Bine, probabil că nimeni în lumea asta nu e 100% normal la cap, dar cert e că ăştia se încadrează mult sub media generală.
Buuuun...deci am stabilit o treabă. În al doilea rând: sunt absolut convinsă că de fapt nici măcar lor nu le place cum sună produsul final(că nu îi pot spune melodie), da nah... ce să faci, de parcă n-ar mai fi şi alţii care au doar produse finale ce sună prost.
În al treilea rând: oare formaţiile de genu’ au asigurări medicale în caz de atac cerebral? Că io dacă aş fi în locul lor(păcat că nu ştiu să latru şi să grohăi), la cum le pulsează vena de la frunte, sigur mi-aş face o asigurare de genul.
În al patrulea rând: dacă ştii 4 cuvinte în engleză, respectiv, “death”, “war”, “metal”, “creature”, ştii toate versurile.
Concluziile de final ar fi următoarele:
1. Asta a fost prima şi ultima dată când cineva mă prinde la un concert death metal.
2. Data viitoare când merg la un concert o să ştiu cine cântă.
3. E drept că you cannot destroy “THE METAL”(which I love), but I do hope that someone, someday WILL destroy death metal.
4. Absolut orice număr de decibeli ţi se pare insignifiant de mic după o experienţă de genul ăsta.
5. În ceea ce priveşte metal-ul, eu rămân la chestii de genul: Iron Maiden, Metallica, Black Sabbath, Dream Theater, Deep Purple, Guns, Def Leppard, Rage Against The Machine, System of a Down şi ar mai fi…în general pe ăia pe care îi înţeleg ce zic :P .
6. “Arta” rămâne de cele mai multe ori neînţeleasă(ceea ce e bine).
Uite mă că am reuşit să exprim inexprimabilul, iar ceea ce nu am reuşit eu să exprim suficient de bine, găsiţi în stand-up-ul ăsta:


P.S. Nina you owe me one.

  © Blogger template 'Sunshine' by Ourblogtemplates.com | Distributed by Blogger Blog Templates of the Fractal Blog Network 2008

Back to TOP