Experienţa mea... death metal

Ieri seară… experienţă “înălţătoare”… concert death metal. Why did I go? Habar n-am, probabil că nu o să ştiu asta niciodată; asta-i ca şi “Why did the chicken cross the road? Because it was there!”- la fel şi eu. De fapt să zicem că a fost “o experienţă de viaţă”.
Cu ce să încep?! Mi-e deosebit de greu să exprim în cuvinte ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, dar o să încerc.
Prima şi cea mai importantă chestie legată de subiect: tind să cred că cineva care ascultă/”cântă” aşaceva(exemplificare):

...nu are cum să fie 100% normal la cap. Bine, probabil că nimeni în lumea asta nu e 100% normal la cap, dar cert e că ăştia se încadrează mult sub media generală.
Buuuun...deci am stabilit o treabă. În al doilea rând: sunt absolut convinsă că de fapt nici măcar lor nu le place cum sună produsul final(că nu îi pot spune melodie), da nah... ce să faci, de parcă n-ar mai fi şi alţii care au doar produse finale ce sună prost.
În al treilea rând: oare formaţiile de genu’ au asigurări medicale în caz de atac cerebral? Că io dacă aş fi în locul lor(păcat că nu ştiu să latru şi să grohăi), la cum le pulsează vena de la frunte, sigur mi-aş face o asigurare de genul.
În al patrulea rând: dacă ştii 4 cuvinte în engleză, respectiv, “death”, “war”, “metal”, “creature”, ştii toate versurile.
Concluziile de final ar fi următoarele:
1. Asta a fost prima şi ultima dată când cineva mă prinde la un concert death metal.
2. Data viitoare când merg la un concert o să ştiu cine cântă.
3. E drept că you cannot destroy “THE METAL”(which I love), but I do hope that someone, someday WILL destroy death metal.
4. Absolut orice număr de decibeli ţi se pare insignifiant de mic după o experienţă de genul ăsta.
5. În ceea ce priveşte metal-ul, eu rămân la chestii de genul: Iron Maiden, Metallica, Black Sabbath, Dream Theater, Deep Purple, Guns, Def Leppard, Rage Against The Machine, System of a Down şi ar mai fi…în general pe ăia pe care îi înţeleg ce zic :P .
6. “Arta” rămâne de cele mai multe ori neînţeleasă(ceea ce e bine).
Uite mă că am reuşit să exprim inexprimabilul, iar ceea ce nu am reuşit eu să exprim suficient de bine, găsiţi în stand-up-ul ăsta:


P.S. Nina you owe me one.