Joburile și criza

Anul acesta am plecat cu un oarecare morcov în SUA, ușor speriată de situația locurilor de muncă din America. Am ajuns în San Francisco pe 4 Iulie - fără atentate, hărțuire la aeroport sau vreo altă problemă, ba mai mult, ușor amețiți de șampania și coniacul servit de Air France pe avion :p. Am plecat la job hunting din a doua zi, iar primul job l-am găsit după 3 zile, cel de-al doilea a venit după aproximativ 2 săptămâni, iar în final m-am ”procopsit” și cu al treilea job. Încetul cu încetul am trecut la program de armată cu trezit la 5:50 dimineața și lucrat până la 12 seara, uneori și 7 zile consecutiv. Știți, este o vorbă din popor: ”îi rău cu rău, da-i mai rău fără rău”. Ne-am plâns la început, dar în final am învățat să ne organizăm timpul eficient și parcă nici nu a fost chiar așa de greu.
Jobul 1 - IHOP (International House of Pancakes) .
Jobul 2 - Ghirardelli Chocolate Company.
Jobul 3 - Il Pollaio.
Și uite așa, pe timp de criză economică am reușit să găsesc, fără prea mult efort, trei locuri de muncă. Ce am învățat lucrând acolo? În primul rând am învățat că cel mai prost lucru pe care poți să îl faci este să te angajezi la o corporație - în general plătesc prost, dau puține ore și își tratează angajații ca pe niște piese de schimb ușor de înlocuit, în plus au o grămadă de reguli stupide și absolut nefolositoare pe care trebuie să le respecți ca la carte, în timp ce ei îți încalcă ție în mod frecvent drepturile. Cam pentru toți se aplică foarte bine zicala: ”Afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”. Managerii sunt, cu puține excepții, incapabili să raționeze, iar șeful de la ”corporate” are statut de zeu. Clientul e aparent respectat, ți se citează din cărți de management cum ar trebui să îl tratezi, dar lipsa de respect a managerului pentru angajații săi duce la comportamentele mecanice, depersonalizate și nepăsătoare ale acestora. Bugetele de milioane de dolari vin cu un preț: servicii standardizate, dar proaste, angajați nefericiți, produse ridicol de scumpe pentru calitatea pe care o oferă, clienți de tip ”ciurdă”, fraieri și ușor de convins să își scoată banii din buzunar. Așa că trăiască idiotizarea omului și înfoierea bugetelor corporatiste prin prostia și ignoranța cumpărătorului. Fericirea la locul de muncă o găsești în afacerile mici, de familie, unde plata este automat mai mare, se promovează serviciile personalizate, clientul e privit ca individualitate, prețurile sunt rezonabile iar produsele ireproșabile.
Asta despre joburile mele.