31 de milioane ca să înveţe mai puţin (II)
Din ciclul: stick-uri şi computere pentru naţiune, azi o nouă ştire. Circulă vorba în târg că Ministerul Educaţiei ar vrea ca de la anu’ să dea fiecărui elev de liceu şi gimnaziu un computer pe care aceştia ar urma să îl restituie la încheierea ciclului de învăţământ. Oare asta cat o sa mai coste statul? 310 milioane?
Tare îmi miroase mie asta a porpagandă electorală. Asta în primul rând, iar în al doilea rând, cred că ar fi mai bine să le dea elevilor laptopurile pe care le cumpără iluştrilor reprezentanţi ai naţiunii din parlamentul(nu am scris cu majuscule, pt că doresc să îmi exprim “respectul” pt această instituţie) României.
Dacă măsura e necesară sau indicată, las pe alţii să decidă. După părerea mea, mai bine le-ar da cărţi şi i-ar trimite în excursii/tabere educative, dar din păcate nu ştiu câtă lume ar aprecia o astfel de măsură.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu