Profesorii din România

Azi pentru a mia oară, m-am lămurit că trăim în ţara nimănui. Nu doar că nimănui nu îi pasă de noi, mai mult, celor cărora ar trebui să le pese, fie întorc privirea, fie îţi mai dau odată în cap.
Am constatat că oamenii se plâng că statul îşi bate joc de ei. Ciudată atitudine, în condiţiile în care aceiaşi oameni, la locul lor de muncă, îşi bat joc de restul concetăţenilor. Să luăm un exemplu(îl voi numi aleator, deşi nu e). Profesorii s-au simţit lezaţi în momentul în care mărirea salariilor cadrelor didactice cu 50% nu a fost aprobată. De cealaltă parte, medicii(plătiţi din bugetul statului), se plâng că statul îşi bate joc de ei, prin salariile pe care le plătesc. Dar ce facem cu un medic care predă la facultate(să spunem la Cluj de exemplu)? El are motive de două ori mai întemeiate să fie nemulţumit, corect? El se poate plânge de o “dublă bătaie de joc”, corect? Nu! Incorect, pentru că marea majoritate a lor, merită această bătaie de joc! Şi am să relatez de ce. Am fost rugată de cineva(student) să fac rost de Legea Învâţământului(sau cum s-o numi ea). Avea nevoie de ea pentru a se documenta despre cadrul legislativ general în care ar trebui să îşi desfăşoare activitatea facultăţile/universităţile din ţară. Dorea să se lămurească vis-a-vis de anumite decizii care se iau la facultatea unde învaţă. Problema lor, a studenţilor, este că conducerea(scuzaţi cacofonia, dar având în vedere la cine se referă, nu mă sinchisesc să o corectez) facultăţii, pe scurt: îşi bate joc de studenţi. Nişte oameni care ar trebui să urmărească interesele studenţilor şi binele acestora, se pare că urmăresc interesele propriului buzunar şi binele propriului stomac. Somităţile în domeniu(mari doctori în medicină) consideră de cuviinţă să încaseze taxe peste taxe în aşa fel încât să poată să îşi deschidă... un mall(exemplu complet aleator, deşi nu e). Spre exemplu, orice(sau aproape orice) student din ţara asta are dreptul să se prezinte de 2 ori(când doreşte) la un examen, în mod gratuit, pentru ca apoi dreptul de a se prezenta la examen să se plătească, ei bine ei nu au acest drept. Orice student poate să aplice(şi probabil ar trebui susţinut) la un program Work and Travel, lor li se pun beţe în roate, pentru că probabil conducerea facultăţii suferă de anumite frustrări comuniste şi nu concepe ideea de liberă circulaţie. Să nici nu discutăm despre problema căminelor, a taxelor, a creditelor transferabile, a examenelor de tip pre-requisite, prezenţele, nesimţirea şi impertinenţa profesorilor(de cele mai multe ori abia intraţi în sistemul de învăţământ) etc. Toate astea erau probleme pe care studenţii respectivi doreau să le lămurească într-o şedinţă de Senat, după ce studiau Legea Învăţământului. Ei bine, această lege(în mod deloc surprinzător) e făcută în aşa fel încât deciziile, mai mult decât cretine ale unor “educaţi”, nu pot fi contestate(asta şi pentru că studenţii nu iau nici un fel de atitudine, de frica unor posibile repercusiuni din partea profesorilor), întrucât facultatea are autonomie 100%. Şi cum facultatea are autonomie, atunci fraierilor(studenţilor), ţineţi-vă bine, că încurând veţi plăti taxa pe aer. Şi uite că nişte oameni care pretind că sunt bătatia de joc a guvenului, sfidează bunul simţ prin propriile lor regului, îşi bat joc de studenţi şi de părinţii acestora, de oameni care muncesc la fel ca ei şi care nu sunt obligaţi să le susţină deplasările(în interes de serviciu!!!) la seminarii şi simpozioane internaţionale. Iată deci că în România NU există legi. Sau dacă există, sunt făcute de boi/vaci ce îşi împart între ei lucerna.
Eu propun ca acest gen de profesori să aibă pretenţii şi să se plângă atunci când:
1. Vor oferi serviciile la nivelul la care suţin că le oferă.
2. Îşi vor desfăşura activitatea ireproşabil.
3. Nu vor mai lua şpagă.
4. Nu vor mai teroriza studenţii.
5. Nu îşi vor mai trata studenţii ca pe nişte imbecili notorii(să nu uităm că şi ei au fost cândva studenţi). De cele mai multe ori, dragi profesori, aveţi studenţii pe care îi meritaţi.
6. Vor aplica sintagma: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.
7. ...şi nu în ultimul rând, vor fi oameni demni de respectul altor oameni.
Aşa că stimaţi domni profesori, cu tot respectul, cei care vă mai puteţi numi astfel, emigraţi în Canada, pentru că aici nu aveţi loc de lipitori. Restul, somităţile, profesor-doctorii, cei cu diplomele din hârtie igienică, dar puse în ramă de haur, geniile carpatine, stimabililor, vă doresc un singur lucru: să vă dea Dumnezeu un copil(sau doi, sau zece), care să ajungă la facultate şi împreună cu el, să înduraţi bătatia de joc a unor profesori ca dvs., bătaia de joc numită la momentul de faţă: sistemul de învăţământ superior din România.
Notă: Ca să nu existe nelămuriri, ţin să precizez că cele de mai sus nu se adresează tuturor profesorilor din această ţară, dar se adresează unei majorităţi destul de numeroase, iar dacă am spus cele de mai sus, am făcut-o în cunoştinţă de cauză. Asta am văzut ca student în România, un student care a mers la ore, a învăţat, de cele mai multe ori bine, şi-a respectat profesorii, dar a fost profund dezamăgit de lipsa de corectitudinte, de seriozitate şi respect a multora dintre ei. Şi da, consider că am dreptul să vorbesc ce şi cum doresc la adresa unor oameni care şi-au pierdut de multă vreme calităţile unor profesori adevăraţi, profesori pe care merită să îi priveşti cu admiraţie şi recunoştinţă, genul de oameni despre care, în curând vom citi în cărţile cu legende şi mituri. Ştie cineva despre ce vorbesc?