Crăciun Fericit!

I wish you a... Metal Xmas & a Headbanging New Year

Am făcut un obicei din a extinde curățenia de iarnă și la folderele, subfolderele și fișierele prăfuite și uitate din calculatorul meu. După ce am șters bine de praf prin Explorer, am reorganizat prin ”bibliotecă” și am aruncat gunoiul am putut admira preț de câteva momente conținutul iubitului meu folder intitulat simplu: MUZICĂ. Acolo am regăsit asta:

Așadar, în cazul în care v-ați săturat de ”clasicele” cântări de Crăciun, acest conglomerat muzical este o foarte, foarte bună alternativă. Compilația reunește, într-o formulă inedită, o bună parte a greilor Metal-lului. Lămuriți-vă singuri.
01. We Wish You A Merry Xmas
(Mark Slaughter/Doug Aldrich/Chris Wyse/Ray Luzier)
02. Run Rudolph Run
(Lemmy/Billy F.Gibbons/Dave Grohl)
03. Santa Claus is Coming to Town
(Alice Cooper/John 5/Billy Sheehan/Vinny Appice)
04. God Rest Ye Merry Gentlemen
(Ronnie James Dio/Tony Iommi/Rudy Sarzo/Simon Wright)
05. Silver Bells
(Jeff Scott Soto/Carlos Cavazo/James Lomenzo/Ray Luzier)
06. Little Drummer Boy
(Dug Pinnick/George Lynch/Billy Sheehan/Simon Phillips)
07. Santa Claus Is Back In Town
(Tim "Ripper" Owens/Steve Morse/Marco Mendoza)
08. Silent Night
(Chuck Billy/Scott Ian/Jon Donais/Chris Wyse/John Tempesta/Geoff Tate)
09. Deck the Halls
(Oni Logan/Craig Goldy/Tony Franklin/John Tempesta)
10. Grandma Got Ran Over By A Reindeer
(Stephen Pearcy/Billy Sheehan/reg Bissonette)
11. Rocking Round the Xmas Tree
(Joe Lynn Turner/Bruce Kulick/Rudy Sarzo/Simon Wright)
12. Happy Xmas(War Is Over)
(Tommy Shaw/Steve Lukather/Marco Mendoza/Kenny Aronoff)

Guess what...

Santa's probably not coming this year :))))

Muse - ”The Resistance”

Din nu știu ce rațiuni necunoscute mie nu am ascultat Muse până acum. Până sa aud ”Uprising” și până să descarc albumul ”The Resistance”. Momentan nu mă pot dezlipi de boxele de la calculator și în Winamp am doar 11 melodii. Îmi place de mor combinația de sound-uri a băieților ăstora, vocea solistului a fost o revelație pentru mine, ”United States of Eurasia” îmi amintește de Queen, ”Uprising” l-aș pune imn național, mesajul și versurile de la ”Unnatural Selection” sunt geniale, iar ”Undisclosed Desires” are acel ”je ne sais quoi” hipnotizant pentru mine.
Acum îmi pare rău că nu am descoperit muzica celor de la Muse mai devreme.

Mare e grădina şi mulţi sar gardul…în studiourile OTV

Am reușit o performanță : m-am ferit de nebuni...asta o lună jumate cât am evitat TV-ul, radio-ul și presa. Le evit în continuare și pot să afirm cu tărie că mă simt mai ”curată” intelectual. Din păcate însă nebuni sunt mulți și atacă pe toate căile (media și nu numai). Azi mă pune necuratul (că vreun îngeraș sigur n-a fost) să mă chiorăsc la filmulețe pe youtube. Trebuie să recunosc că n-a fost cea mai înțeleaptă alegere având în vedere că eu încerc să mă feresc de nebuni. Și uite așa, dându-mă eu pe net dau peste un nene ușor certat cu secția de neuro-psihiatrie a diverselor spitale. Și cum între nebuni trebuie să aiurezi ca ei, iată ce am dedus eu că se ascunde în spatele melodiilor cântate de Britney Spears:
”Born To Make You Happy ”– i se adresează în mod cert domnului în cauză, Britney primind un mesaj de la ”energia” care a vizitat-o, și aflând astfel despre soarta ce-i este pecetluită alături de profetul OTV-ist, motiv pentru care i-a făcut o vizită inopinată și totodată fortuită de ziua acestuia.
”Don't Let Me Be the Last to Know” – este o odă închinată ”energiei”, prin care Britney dorește să își exprime nemulțumirea vis-a-vis de ordinea în care ”energia” îi vizitează pe cei doi.
”Outrageous” – ilustrează perfect modul în care diva a perceput inițial vizitele energetice, da cu timpul a trecut de la atitudinea de uimire și șoc la una de de acceptare și îmbrățișare a propriului destin, consolându-se cu ideea că ”Someday (I Will Understand)”.
”Break The Ice” – are o profundă însemnătate ezoterică tradusă prin reflectarea ei în echiprobabilitatea ca sfârșitul lumii să aibă de-a face cu topirea calotei glaciare.
”Me Against The Music – feat. Madonna” - sugerează lupta dusă cu muzica MTV ce transportă energii, iar featuring-ul Madonna este doar o coincidență aparentă, întrucât o colaborare cu cineva care poartă numele de ”Madonna” are din nou însemnătate ezoterică.
”(You Drive Me) Crazy” - această melodie redă trăirile profunde ale divei atunci când starea de negare, de entropie informațională îi crează stări de disonanță cognitivă referitoare la mesajele universului.
În final, dar nu în ultimul rând: Lady Gaga are 23 de ani și ”play the one”.
OK, poate ar fi mai bine să vedeți filmulețul si o sa intelegeti mai multe.

Machiavelli spunea că: ”În anumite circumstanțe, simularea nebuniei constituie dovada celei mai înalte înțelepciuni”, evident, acest lucru nu se aplică în cazul de față, întrucât prestația de față nu implică nici un fel de simulare.
PS: mai nou, numai din respirație, când expir, iese doar: ”Brad, Brad ”. Oare e vreo legătură cosmico-energetică între mie și Brad Pitt, sau reprezintă doar materializarea temerilor mele legate de prețul ridicat al brazilor de Crăciun din perioada imediat următoare?

Amuzant

KÀ

Am avut bucuria de a asista la o manifestare artistică de proporții incredibile. Au fost 90 de minute uimitoare, înălțătoare, șocante, amețitoare, extraordinare. Impresionanta sală de spectacole a găzduit decoruri absolut inimaginabile, interpretări remarcabile, cascadorii șocante și efecte vizuale ireale. Show-ul de mare excepție care a reunit într-un fel atât de pitoresc muzica, teatrul, sportul, opera, circul, efectele digitale, arta japoneză, focul, zborul, lupta, dragostea, visul, realitatea și irealul se numește ”KÀ” și aparține unor artiști, din punctul meu de vedere, absolut desăvârșiți cunoscuți sub numele de ”Cirque du Soleil”.
După astfel de experiențe artistice începi să devii imun la efecte speciale televizate/digitale. Ce poate fi mai grozav decât un film de acțiune ce se desfășoară în fața ta, în direct? Nimic nu poate să bată asta, nici măcar realitatea. Ca oameni suntem limitați doar de incapacitatea noastră de a ne imagina mai mult, iar de acolo până la a realiza lucruri e doar un mic pas. Dovada:

Minuni ale naturii

What happens in Vegas...

The City of Lights este exact așa... o imensă lumină. Pozele în Vegas nu au farmec făcute ziua. Acolo soarele răsare noaptea. Aș putea îndrăzni să spun că orașul ăsta este un imens tribut adus lui Thomas Edison.
Aflat efectiv in the middle of nowhere, Las Vegas adăpostește spuma în materie de entertainment. Dacă cineva crede că știe ce înseamnă entertainment, ei bine n-a văzut nimic până nu a văzut Vegasul. Orașul respiră entertainment. Găsești o formă de divertisment pentru absolut toate gusturile și toate buzunarele, de la distracție pe gratis la seri de mii de dolari în cele mai luxoase cazinouri, cluburi sau restaurante.
Termenul de hotel e prea sec și monoton pentru a fi atribuit unor locuri ca și Luxor, Bellagio, The Venetian, Caesars Palace, Excalibur, New York New York, The Stratosphere sau MGM Grand. Săli de teatru, carusele, mini parcuri de distracții, centre comerciale, cazinouri, baruri, cluburi, cafenele, muzee, cinematografe, toate sub acoperișul unui singur hotel. Tot ce vrei, doar ca să rămâi acolo, doar ca să nu alegi serviciile concurenței, orice pentru client.
Sin City e decadent, exagerat, flashy, superficial dar e absolut genial, e absolut ”fabulous”.

San Francisco Ink

Poate cea mai tare chestie pe care am făcut-o vara asta a fost tatuajul de curând achiziționat. De doi ani de zile visez la tatuajul acesta, așa că după ce am găsit pe net lucrările unei artiste extraordinare, Mary Joy, mi-am dat seama că știu cine vreau să îmi facă tatuajul. Soooo...asta+asta+asta= rezultatul final:

Joburile și criza

Anul acesta am plecat cu un oarecare morcov în SUA, ușor speriată de situația locurilor de muncă din America. Am ajuns în San Francisco pe 4 Iulie - fără atentate, hărțuire la aeroport sau vreo altă problemă, ba mai mult, ușor amețiți de șampania și coniacul servit de Air France pe avion :p. Am plecat la job hunting din a doua zi, iar primul job l-am găsit după 3 zile, cel de-al doilea a venit după aproximativ 2 săptămâni, iar în final m-am ”procopsit” și cu al treilea job. Încetul cu încetul am trecut la program de armată cu trezit la 5:50 dimineața și lucrat până la 12 seara, uneori și 7 zile consecutiv. Știți, este o vorbă din popor: ”îi rău cu rău, da-i mai rău fără rău”. Ne-am plâns la început, dar în final am învățat să ne organizăm timpul eficient și parcă nici nu a fost chiar așa de greu.
Jobul 1 - IHOP (International House of Pancakes) .
Jobul 2 - Ghirardelli Chocolate Company.
Jobul 3 - Il Pollaio.
Și uite așa, pe timp de criză economică am reușit să găsesc, fără prea mult efort, trei locuri de muncă. Ce am învățat lucrând acolo? În primul rând am învățat că cel mai prost lucru pe care poți să îl faci este să te angajezi la o corporație - în general plătesc prost, dau puține ore și își tratează angajații ca pe niște piese de schimb ușor de înlocuit, în plus au o grămadă de reguli stupide și absolut nefolositoare pe care trebuie să le respecți ca la carte, în timp ce ei îți încalcă ție în mod frecvent drepturile. Cam pentru toți se aplică foarte bine zicala: ”Afară e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”. Managerii sunt, cu puține excepții, incapabili să raționeze, iar șeful de la ”corporate” are statut de zeu. Clientul e aparent respectat, ți se citează din cărți de management cum ar trebui să îl tratezi, dar lipsa de respect a managerului pentru angajații săi duce la comportamentele mecanice, depersonalizate și nepăsătoare ale acestora. Bugetele de milioane de dolari vin cu un preț: servicii standardizate, dar proaste, angajați nefericiți, produse ridicol de scumpe pentru calitatea pe care o oferă, clienți de tip ”ciurdă”, fraieri și ușor de convins să își scoată banii din buzunar. Așa că trăiască idiotizarea omului și înfoierea bugetelor corporatiste prin prostia și ignoranța cumpărătorului. Fericirea la locul de muncă o găsești în afacerile mici, de familie, unde plata este automat mai mare, se promovează serviciile personalizate, clientul e privit ca individualitate, prețurile sunt rezonabile iar produsele ireproșabile.
Asta despre joburile mele.

Din nou acasă

Am ajuns de câteva zile acasă. Din păcate nu pentru că îmi doream în mod deosebit să mă întorc, ci forțată de circumstanțe - mi-a expirat viza :). Timp să scriu pe blog nu prea am avut în aceste trei luni, așa că am de gând să recuperez încet, încet. Am avut 3 joburi în vara asta, așa că lipsa mea din blogosferă e mai mult decât justificată.
Următoarele postări vor fi despre ce-a de-a doua experiență a mea Americană, asta pentru că am renunțat(cel puțin temporar) la TV, radio, ziare, reviste, așa că nu pot scrie decât despre experiențe personale.

Black Ice

A trecut și mult așteptatul concert AC/DC. Am avut parte de un concert fabulos. Absolut totul a fost impresionant, începând cu arena HP Pavilion din San Jose(CA), organizarea impecabilă, publicul extrem de entuziasmat și civilizat. O mare parte a concertului mi-a generat goose bumps, iar energia oamenilor ăstora de 60 de ani m-a dat pe spate. N-am să scriu al 5.000.000-lea review al concertului, că se găsesc din plin pe internet, vreau doar să spun că probabil genul ăsta de atmosferă la un concert nu o voi mai întâlni prea curând, dar ma bucur tare mult că uneori dreams come true și ca atare am avut marele noroc să văd The Gods of Rock în concert.
So... let there be rock and for those about to rock I salute you from CA.

...din America

Au trecut exact 48 de zile de când sunt în SUA. Activitatea mea pe blog a cam devenit de atunci... inactivitate. Adevărul este că puţinul timp pe care îl petrec în faţa noului laptop achiziţionat nu îmi permite să scriu pe blog, deşi aş vrea acest lucru.
De când am ajuns, încet, încet, lucrurile au evoluat de la stres şi nervi la din ce în ce mai bine. Azi a fost cu atât mai bine cu cât am reuşit să găsesc bilete la AC/DC... aşa că pe 2 septembrie I'm rocking out. Scriam şi într-un post mai vechi că asta ar fi una din chestiile pe care mi-aş dori tare mult să o fac în SUA şi uite că dorinţa mi s-a îndeplinit. În plus, săptămâna viitoare merg la un stand-up comedy cu Pablo Francisco (în San Francisco) aşa că mă aştept să râd la greu.
Zilele astea trebuie să pun la punct şi detaliile viitorului meu tatuaj pe care cred că îl voi "achiziţiona" de la băieţii ăştia: click.
În rest toate-s bune, mai încolo plănuim o excursie la Vegas şi poate Lake Tahoe. Până atunci muncim din greu 2 joburi aproape full time amândouă, în condiţiile în care p-aci cică e criză :) kisses from California USA :*

California - USA

Pentru următoarele 3 luni scriu de pe pământ american. San Francisco here we come! Abia aştept să scap de caniculă şi de praful de pe stradă, iar nu va mai trebui să-mi curăţ pantofii până în octombrie. Fiţi atenţi aici coincidenţă: de 4th of July zbor în SUA cu o companie franţuzească şi cu escală în Paris.

Despre oameni în general

Mă uimeşte din ce în ce mai mult prostia şi răutatea umană. După cum tot mapamondul ştie (şi poate chiar şi câteva galaxii apropiate), joi a murit Michael Jackson. In opinia mea, el era o personalitate a muzicii pop, o vedetă chiar şi în rândul vedetelor, şi ca atare moartea lui este o ştire cu rating global. Aşa că în mod absolut normal, toate formele de media au prezentat într-un fel sau altul ştirea, iar site-urile abundă cu articole pe această temă. Buuun…nimic ieşit din comun până acum. Mai departe: dacă sunt articole pe site-uri, atunci în mod cert sunt şi comentarii. Şi cum oamenii tind să exagereze, sunt unii care fac o tragedie din moartea vedetei şi ca atare exagerează în păreri de rău. Categoria asta nu deranjează pe nimeni, doar că poate ar trebui să get over it şi să dea next la playlist. Categoria cu adevărat imbecilă de “comentatori” dă commenturi de genul (am selectat câteva comentarii – needitate- de pe un site cu 230 de “păreri”):

“Sa-i fie mormantul greu ca de plumb: Acest tigan cioroi negru ca petrolul brut a trait ca o mascota a clasei superbogatasilor din bransa muzicii industriale. Muzica lui nu intra in categoria Pop, Rock sau folk. Este o muzica de haos, o galagie totala, cu gesturi obscene si public influentat de droguri si alcool.

Lucru manual: .... tara arde si prostii aduc ofrande unui dezaxat. Auzi mare artist.... o masina de facut bani pt unii baieti destepti. Auzi ca s-au indragostit, si-au tras-o, au crescut cu / pe muzica lui. Bai fraierilor ....aia nu era muzica lui! el Era doar maimuta de inaintare a unei uriase industrii!!!!
va merge ia iad : ma uit la mes voastre si vad cit da intunecata ii lumea cine afost acest Michael Jackson un desfrinat si un pedofil homhsexual va merge in iad nu vedeti in juru vostru ca se apropie Apocalipsa noi slavim pe oameni ce aluat cu el?Dumneze sa ne lumineze pe totii

O lege unanima: Acum inteleg de ce in tara asta se aleg numai prosti in functii de conducere, la primarii, la Senat si Parlament. Ca romanii sunt jalnici de idioti. Va meritati soarta de natiune napastuita ! in Albania e de 20 ori mai bine ca in Romania acum in sec XXI. E jale ca dobitocii care se bat cu pumnul in piept ca sint destepti trag la asemenea scursuri ale societatii umane: negrul Jackson. Care acum e doar o carcasa despicata pe o masa rece din Morga din Los Angeles. Matele si organele lui sint decolorate de atitea "vitamine" care le-a luat. Nici o pisica care se perinda pe la picioarele mesei de autopsiere nu a vrut sa linga o bucata de intestin aruncata in scirba pe jos.

Ce tot o dati cu cerurile: nici macar nu a fost crestin nici nu stiu daca a crezut in dumnezeu care ceruri , nu l mai faceti sfant pe asta
bla bla: Un pedofil mai putin la fundutul copiilor, Oare a muscat-o si maimutica aia a lui?

Hmmm: vad ca nu prea va pricepeti:balck sabbath,the doors,iron maiden,mercyful fate,rainbow,john lennon,edith piaf,etc.ei pot fi numiti artisti,nu cei care practica ''muzica'' electronica.mai informati-va.

sa dus dracului: voi Rominii pligeti dupa un om facut din material plastic, dal dracului de fag american, sper sa fie cu Ceausescu in iad sodomit nebun.”

... Mă opresc aici, că dacă ar fi să le scriu pe toate mi-aş ocupa tot spaţiul virtual dedicat blogului. Omu’ a murit şi pace, îmi pasă mai mult sau mai puţin. Îmi pasă însă de faptul că alţii fac umbră la pământ degeaba şi lasă genul ăsta de comentarii pe site-uri. Oamenii ăştia au păreri şi au ocazia să şi le expună... LIBER. Ăsta e riscul libertăţii: eşti liber să fii mai bun, mai decent, mai învăţat, să faci bine, să oferi plusvaloare, să contezi, iar pe de altă parte eşti liber să fii idiot, limitat, vulgar, frustrat, rău, insensibil, ignorant şi totuşi... să contezi şi tu.
Am învâţat ceva din comentariile de mai sus. Am învâţat că lumea e mai mult decât fericită să vadă că celuilalt îi e rău, că lumea e invidioasă şi crudă, că românii sunt un popor care discriminează nu doar în funcţie de rasă, religie, sex şi orientare sexuală (asta e la ordinea zilei), dar că la noi eşti considerat “limitat” şi “inferior” şi dacă asculţi Madonna în loc de Iron Maiden. Am observat că la noi Dumnezeul unora e crud, răzbunător şi selectiv, aşa încât doar ei, adevăraţii “creştini” îl au trecut pe speed dial. În final am observat încă ceva: suntem o naţie de aliteraţi, agramaţi şi analfabeţi (a se observa mai sus) dar care în mod uluitor se pricep la politică, economie, muzică, sport, teorii conspiraţioniste, justiţie, la orice, mai puţin la scrierea corectă în limba română.
Ăştia suntem, şi asta ne defineşte ca oameni – pe unii dintre noi, pe alţii ne definesc alte lucruri şi nu putem decât să rămânem perplecşi în faţa unor astfel de manifestări ale spirutului uman.
Omul...
...este măsura tuturor lucrurilor. (Protagoras)
...este un animal îmblânzit, care, de-a lungul secolelor, a dominat celelalte animale cu înşelăciunea, violenţa şi cruzimea. (Charlie Chaplin)
...nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii. (N.A. Berdiaev)
... este cel care e stăpân pe propria limbă.(Lorenzo Milani)
... este un animal social care îşi detestă semenii. (Eugene Delacroix)
... este un lucru imperfect ce tinde fără încetare la ceva mai bun şi mai mare decât el însuşi. (Descartes)
... este doar o reţea de relaţii şi numai acestea contează pentru el. (Antoine de Saint-Exupery)

V-aţi întrebat vreodată ce se va spune despre voi când veţi muri, ce se va spune despre voi ca oameni? Cât va fi adevăr şi cât minciună şi invidie? Mie mi-e frică de răspuns.

The King has died!

În mod ironic, după o viaţă ieşită din comun, după toate ciudăţeniile şi scandalurile prin care a trecut, Michael Jackson a murit la 50 de ani într-un mod atât de comun: atac de cord. Nu am fost niciodată un fan al său, dar trebuie să recunosc că geniul lui muzical depăşea cu mult nebunia şi spiritul excentric ce îl caracteriza, iar creaţiile lui au inspirat cântăreţi şi trupe aparţinând celor mai diverse genuri muzicale. Melodii ca “Billie Jean”, “Beat It”, “Bad”, "Black or white" sau “Thriller” tronează pe cele mai înalte culmi ale muzicii şi sunt fără doar şi poate “simfonii” ale muzicii Pop contemporane. Probabil că acum e acolo, alături de Elvis, John Lennon şi Freddie Mercury.

Şoimul III

Şoimul I
Şoimul II

Acesta este un mail primit de la cel căruia i-am încredinţat puiul de vânturel găsit cu o săptămână şi ceva în urmă:

"Buna ziua,
Scuzaţi-mă că nu v-am informat până acum. Pasarea a fost adoptată cu
succes într-o boxă artificială de cuibărit din colonia de la Livada de
Bihor, alături de încă doi pui de mărime asemănătoare. Înainte de
eliberare puiul a fost inelat cu inel ornitologic pentru a putea fi
identificat ulterior. Să sperăm că totul va fi ok pt el de acum încolo.
Anul acesta în acea zonă e gradaţie de şoareci de cămp (cea mai obisnuită
hrană pentru vânturei), deci există hrană din belşug, sigur nu va pieri de
foame. Restul depinde doar de el. Vă trimit ataşat ceva poze cu colonia,
şi boxele de cuibărit pe care le folosim. Am preferat să nu facem poze cu
acest pui după ce l-am zvârlit în cuib, deoarece şi el şi noii săi fraţi
erau deja apţi de zbor, şi ne-am temut că vor zbura dacă-i deranjăm prea
mult.
De altfel aceste activităţi se desfăşoară sub egida unui proiect, ce
vizează conservarea unei specii înrudită cu vânturelul roşu. Dacă vă
interesează subiectul, accesaţi www.falcoproject.ro .
Cu bine,
Attila Nagy"

I just LOVE happy endings!

Ignorat de Megan Fox

După ce acum vreo 4 zile poza din stânga o găseai pe diverse site-uri unde era catalogată cam aşa: “The Most Pathetic, Desperate Act of the Day”, se pare că băiatu’ ăsta o să se transforme(rs) (a se observa subtilitatea ;) ) din luzărul clasei în cel mai cul din clasă. Asta după ce dom’şoara Megan şi-a cerut scuze oficial de la acesta pentru că i-a ignorat gestul şi spune că îşi doreşte să “make it up to him”. Apoi dacă fata vrea să “make it up to him”, cred că ar fi câteva metode prin care ar putea să-şi drege greşeala ;) .
Oare nu mă “ignoră” şi pe mine odată Christian Bale, Gerard Butler, Brad Pitt sau Johnny Depp, ca după aia să fie absolut necesar să “make it up to me”?
(SURSA)

Sugestie cinematografică

Am văzut 3 filme foarte tari în week-end-ul ăsta: “The Reader”, “Terminator 4 – Salvation” şi “The Hangover”. Având în vedere că sunt trei genuri de filme complet diferite, cred că fiecare îşi va găsi măcar un film din astea trei, care să îi satisfacă gusturile.
“The Reader” l-am urmărit cu o oarecare atitudine circumspectă. În primul rând pentru că nu îmi place de nici un fel Kate Winslet şi în al doilea rând pentru că, în general, filmele ultra-premiate mă cam surprind în sens negativ. Ăsta a fost un film frumos. Merită văzut dumincă seara, când ai la dispoziţie 2 ore şi de preferinţă atunci când eşti pregătit să auzi o poveste tristă plasată în Germania celui de-al doilea Război Mondial.
“Terminator” merită văzut de cei cărora le plac efectele speciale, acţiunea şi nu în ultimul rând Christian Bale. Dacă nu vă număraţi printre fanii genului, nu pierdeţi timpul cu el. Decât să vă plângeţi de calitatea “firului epic”, şi de superficialitatea subiectului abordat, lăsaţi filmul celor care nu sunt deranjaţi de producţiile hollywoodiene cu încasări mari la box-office.
Dacă aveţi chef să râdeţi, atunci be ready, “The Hangover” e cea mai tare comedie din ultimii ani. S-ar putea să nu fie o idee rea să vedeţi filmul stând pe wc, întrucât e posibil să faceţi pe voi de râs. Povestea pe scurt: patru tipi pleacă în Las Vegas pentru un fel de petrecere a burlacilor(dacă nu aţi văzut încă filmul, urmează un Spoiler Warning).
Dimineaţa se trezesc mega-mahmuri, cu camera de la hotel distrusă, cu un tigru în baie, un copil în debara, o maşină de poliţie furată şi cu mirele pierdut. Ce urmează e încercarea lor de a-l găsi pe Doug – mirele – şi de a-şi aduce aminte măcar câte ceva din ce s-a întâmplat cu o noapte în urmă, totul în timp ce se chinuie să respecte zicala: What happens in Vegas, stays in Vegas! O să râdeţi cu lacrimi. Din nou: dacă nu obişnuiesc să vă amuze comediile tâmpite… don’t watch it, lasaţi la alţii.
Aşa că alegeţi: “The Reader”, “Terminator – Salvation” sau “The Hangover”. Eu zic să le vedeţi pe toate.

Situaţii improbabile

Nikita să-şi ia doctoratul în fizică cuantică.
Mircea Solcanu să se căsătorească cu o femeie.
Vadim Tudor să militeze pentru drepturile minorităţilor.
Elena Băsescu să termine... o frază.
Emil Boc să dea cu capul de tocul uşii.
Prigoană să danseze step.
Anna Lesko să-i picteze portretul Mihaielei Rădulescu.
Gigi Becali să fie citat la seminariile de filozofie.
Găinuşă să facă un ou.
Măruţă să fie bărbatul în casă.
Dan Diaconescu să îl invite în emisiune pe Gabriel Liiceanu.
Monica Tatoiu să folosească un ruj Avon.
Elena Udrea să se întâlnească cu « preşedintele Norvegiei ».
Andreea Marin să prezinte « Duminica în familie ».
Sexy Brăileanca să raţioneze.
Cabral să facă puncte negre.
Monica Columbeanu şi Oana Zăvoranu să iasă la o cafea.
Capatos să facă o emisiune decentă.
Bebeluşele să danseze în emisiune la Badea.
Daniela Crudu să fie “coaptă”.

Ştiu ce câine îmi doresc

Ce-ar fi dacă...

Oare câţi ar mai reuşi să intre în cluburi dacă la intrare ţi s-ar cere asta:
Stii mate cat sa intri in club ?
Vezi mai multe video Haioase

Şoimul II

Se întâmplă câteodată să fii şi trist şi bucuros în acelaşi timp. Ieri am scris despre un pui de şoim pe care l-am găsit. Iniţial n-am ştiut ce o să fac cu el, după care m-am gândit că poate ar trebui să încerc la Zoo. În final am hotărât că poate totuşi ar fi mai bine să fie din nou liber, aşa că ieri seară am căutat şi am căutat pe net vre-un ONG, o asociaţie, ceva care să se ocupe cu genul ăsta de situaţii. Puiu’ ăsta cred că a avut noroc, pentru că am găsit o asociaţie, se cheamă Milvus, care, culmea, se ocupă tocmai de specia asta de şoim, şi mai mult decât atât, are o filială în Oradea. What are the odds in that?! Am luat legătura cu ei, şi şoimuleţul vă fi dus mâine într-o colonie de vânturei unde va fi pus cu alţi pui de vârsta lui şi cel mai probabil va fi adoptat de părinţii acestora (se pare că sunt acceptaţi cu uşurinţă de familiile adoptive). M-am bucurat că domnul care l-a luat mi-a spus că pare sănătos şi fără paraziţi şi că probabil ştie să zboare, dar că s-ar putea ca ieri să fi fost la primul lui zbor mai lung şi să nu mai fi reuşit să zboare mai departe.
Aşa că m-am despărţit de puiuţul de şoim, dar mă bucur că am reuşit să îi asigur întoarcerea în libertate. Mă bucur şi pentru că genul ăsta de situaţii, şi rezolvarea lor, dau o rază de speranţă, cum că totuşi trăim într-o societate relativ civilizată, unde începe să se încetăţenească respectul faţă de viaţă în general – om sau necuvântătoare.
I'll miss ya :*

Şoimul

Mă plâng de ceva vreme încoace că nu am nici un animal de casă. Şi i-ote că azi apăru’ animalu’ de casă. Drept să spun, nu-i prea de casă, e mai mult de copac. Adică e un pui de şoim (şoim vânturel). Săracu’, probabil că a căzut din cuib, ideea e că l-a găsit taică-meu pe jos, şi nu ştie să zboare, aşa că decât să îl mănânce ceva pisici, câini sau să îl omoare ceva idioţi “iubitori” de animale, l-a adus acasă. L-am pus într-o colivie şi pare destul de fericit. Mâine îl duc la un veterinar şi după, la Grădina Zoologică unde sper să îi găsească o casă măcar până poate să zboare. L-aş ţine eu, dar am înţeles că trebuie să mănânce şoareci, broaşte, şopârle şi păsări mici, ceea ce eu nu îi pot oferi. Îmi pare tare rău de el, dar nu am o idee mai bună decât cea cu Zoo.
Şi uite că am un pet pentru o zi, o zi şi unpic.

De ce iubesc San Francisco?

N-am apucat să vizitez chiar aşa de multe ţări pe cât mi-aş fi dorit, dar ştiţi cum e: nemulţumitului i se ia darul, aşa că nu mă plâng. Oricum, mă pot considera norocoasă că am avut ocazia să văd locuri la care poate mulţi nici nu îndrăznesc să viseze. Adevărul este că e frumos să îţi cheltui banii călătorind şi atunci când ajungi la o anumită vârstă să ai amintirea locurilor frumoase pe care le-ai vizitat. Mereu am fost de părere că orice loc din lumea asta merită văzut şi orice loc din lumea asta are farmecul şi frumuseţea lui distinctă, păcat doar că nu de fiecare dată am avut posibilitatea să merg acolo unde mi-aş fi dorit. Pe 4 iulie plec iar în State – şi tot în San Francisco – iar în ultimele zile mi s-a făcut un dor nebun de oraşul ăsta (d’aia şi postul).
Acum legat de ce m-am îndrăgostit iremediabil de San Francisco?
Pentru că e altfel decât oraşele americane pe care le vezi în filme. Pentru că oamenii sunt extraordinari, şi spre deosebire de opinia generală cum că americanii sunt proşti, dacă stau să mă gândesc bine, proştii pe care i-am întâlnit eu în San Francisco, nu erau americani. Pentru că există o stradă în SF: se cheamă Columbus Street, unde găseşti cele mai grozave şi cochete baruri, restaurante, cofetării şi pub-uri, aşa cum la noi probabil nu vor exista niciodată. Pentru că există Golden Gate Park, un “plămân” artificial în mijlocul oraşului, şi unde, dacă eşti cu capul în nori, te pierzi o zi întreagă. Pentru China Town şi toate magazinele de chilipiruri frumos colorate şi chinezii de 1.5 m care urlă la tine. Pentru numărul imens de Sea Lions de pe Pier 39. Pentru Cable Cars şi clopoţelul lor enervant pe post de claxon. Pentru că atunci când merg pe stradă nu există băieţi şi bărbaţi prost crescuţi şi bădărani. Pentru că poţi să închiriezi o bicicletă o zi întreagă şi să treci cu ea Golden Gate Bridge. Pentru Golden Gate Bridge. Pentru că acolo caniculă înseamnă 27˚C. Pentru că nu plouă vara. Pentru că poţi călca iarba din parcuri. Pentru dealurile nebunesc de abrupte, pe care le urci gâfâind. Pentru că e extraordinar de open-minded. Pentru Market Street şi magazinele de acolo. Pentru Alcatraz şi Al Capone. Pentru că acolo au filmat RHCP « Under The Bridge ». Pentru că e California. Pentru Highway 1 şi şoseaua de coastă incredibil de frumoasă. Pentru plaja de 500 m lăţime şi oceanul rece. Pentru mijloacele de transport în comun care te duc oriunde. Pentru sandwich-ul de jumătate de metru de la Subway. Pentru că oraşul e nebun în week-end. Pentru că unii oameni poartă cizme şi fular, iar alţii maieu şi şlapi şi nimeni nu e considerat nebun. Pentru Grădina Zoologică unde am văzut pentru prima dată un tigru alb, păsări flamingo, gorile şi rinoceri. Pentru ceaţa nebună care apare din senin. Pentru încă 1000 de motive. Pentru că I left my heart in San Francisco:

Honest Graduation Song

Cine a terminat liceul ştie cum e. Cine nu a terminat încă, va afla în curând. Găsiţi mai jos un Honest Graduation Song. Înlocuiţi Facebook, din melodie, cu Hi5, MySpace, LinkedIn, sau orice Social Network folosiţi ( şi ştiu că aveţi, cu siguranţă, profil pe măcar una din ele :P ) şi vă prindeţi de idee :D.
Aşa că dragi colegi de liceu cu care nu mai ţin legătura, this one’s for you:

See more funny videos and funny pictures at CollegeHumor.

Trei, Doamne, şi toţi trei!

Nu pot! Da nu pot să mă abţin. Am zis că nu o să scriu despre asta, dar având în vedere că toată lumea, la tv, pe stradă, acasă, la radio, pe net, vorbeşte despre rezultatele alegerilor de ieri, nu îmi stă în caracter să nu comentez. Nu prea am timp de nimic, că săptămâna asta am fost „binecuvântată“ cu 3 examene, în trei zile consecutive, aşa că o să fiu scurtă şi la obiect.





Întrebare: când ieşiţi din case, ce fel de oameni vedeţi, în general, pe stradă?
La asta să-şi răspundă fiecare singur şi o să se prindă de ce în Parlamentul European o să ne reprezinte, printre alţii, o piţipoancă, un cioban infractor şi un nebun.


Nu mai am altceva de comentat cu privire la acest subiect. Mă întorc la cursurile mele minunate şi la bătut iar capul cu examene relativ inutile, îndreptându-mă spre un viitor strălucit (curăţat cu Domestos) în latrina noastră comună : România.

1 an de blogging

La Mulţi Ani mie! Am împlinit un an de blogăreală şi totodată un număr rotund de posturi : 150 (+1). O felie de tort de la mine.

Party of the century

Acuma că a trecut cheful cel mare(şi sunt aptă să mă exprim coerent în cuvinte) scriu şi un post mic pe blog.
Pe scurt a fost cam aşa: concurs câştigat la Twix, premiul cel mare : petrecere VIP de 50 de persoane, buget aproximativ 3.150 euro.
23 aprilie : şampanie, limuzină, Lord’s Club-Private party, fotografi, 50 de prieteni. De la 8:30 la 5:30 mega chef. După cum i-am văzut pe toţi, nu încape îndoială că s-au simţit bine, de la invitaţi, până la barmani, chelneriţe şi organizatori-cea mai tare petrecere EVER.
Şi ca să închei în manieră VIP, cu ocazia asta : thanks Andreea şi Cozmin că ne-aţi organizat totul şi că aţi ales poza câştigătoare, thanks all my friends că aţi chefuit de mama focului(şi că aţi lăsat barul 98% întreg :P ), thanks băieţii că aţi bagat cântare şi thanks mom&dad că aţi plecat de acasă 2 zile :P .
Şi 2 melodii pentru gaşca de sâmbătă seara:



PS: Pictures coming soon.

Romania the land/end of choice

Întrebare.

Marea majoritate a celor care mă cunosc ştiu că am o oarecare “tendinţă” de a-mi băga ceva în cap şi mai apoi de a face pe dracu’ în patru ca să se întâmple(dar fără să folosesc principiul “scopul scuză mijloacele”). În plus se pare că există o oarecare formă mistică de comunicare între mine şi forţele universului astfel încât acestea se concentrează în direcţia atingerii scopului pe care mi l-am propus.
Buuun... măi da uneori, uneori parcă se virusează sistemul. A avut cineva, vreodată impresia că o forţă beyond their comprehension se distrează de minune f***ing things up just for fun?! Dacă nu a avut nimeni sentimentul ăsta până acum, ei bine îl am eu.
În mod normal nu mă prea preocupă superstiţiile, şi poate tocmai d’aia am avut puţin mai mult noroc decât alţii. Nu prea mult însă, că am auzit că strică la personalitate. Întrebarea mea este: Ce-aţi face voi dacă(am să descriu în termeni absolut generali o situaţie) vă aflaţi în situaţia A şi vreţi să ajungeţi în situaţia B – benefică vouă, iar ca să ajungeţi de la A la B trebuie să parcurgeţi un aşanumit “algoritm” sau înşiruire de paşi ce implică resurse(timp – variabilă cunoscută, bani – variabilă cunoscută, nervi – variabilă aleatoare). Pe parcurs, trecând prin etapele procesului, îţi dai seama că toate resursele se dau peste cap în aşa hal încât nimic din ceea ce credeai că va evolua într-un anumit fel, nu mai seamănă cu ce ştiai. Buuuun...treci încet, încet peste fiecare hop, cu greu, dar treci şi te apropii de situaţia B – scopul tău. Ce faci? Mergi mai departe, chiar dacă e de 3 ori mai greu şi “semnele” încearcă să te oprească? Sau te opreşti şi consideri că toate piedicile astea “înseamnă ceva”, că poate nu ar trebui să ajungi în situaţia B? I-a daţi un vot la poll.

M-am băgat la alt concurs

Particip la un concurs. Nu mi-ar strica un LG LCD LH5000 ca lumea, aşa că finger crossed şi poate am noroc. Am văzut un post pe blogul lui Korbu despre asta şi m-am gândit să încerc, că mai nou îmi merge schema la concursuri de genul ăsta. A se vedea aici. Dacă mai sunt doritori, pe blogul lui Bobby Voicu găsţi ce trebuie să faceţi.

Art...not!

Întotodeauna am fost de părere că există o „linie“ ce delimitează perfect oamenii deştepţi de cei proşti(intenţionam să fiu puţin mai delicată şi să spun „mai puţin deştepţi“, da’ what the hell). Am citi o ştire scurtă pe net şi mi-am schimbat total părerea. Teoretic atunci când pictezi un tablou ce se vinede cu 9,266,500$ eşti un om de geniu. Adică bănuiesc că trebuie să ai o orbitoare sclipire atunci când pui pensula pe pânză şi faci un tablou pentru care cineva este dispus să dea atâţia bani. Ei bine nu e chiar aşa, adică nu prea îmi vine să cred că cel care a pictat asta:...este tocmai reîncarnarea lui Da Vinci în materie de spirit artistic. Am văzut tablouri pictate de elefanţi şi erau mult mai reuşite. Dar probabil că aici intervine “linia” aceea de care vorbeam mai sus, care face diferenţa între unii şi alţii, linie care nu există şi în lipsa căreia probabil mulţi dintre noi facem parte din categoria acelor proşti needucaţi care nu înţeleg “arta’.
SURSA.

Şi unde marketing nu e, nimic nu e…

Imagine, vânzare, brand, advertising, slogan, cuvinte mari pentru unii şi total nesemnificative pentru alţii. Din păcate trăim în România, aici unde pe timp de criză, marea majoritate a firmelor strâng cureaua şi fac asta tăind bugete. Primul atins este de cele mai multe ori bugetul de marketing(şi asta în cazul în care au un buget de marketing din care să taie). Aş vrea nespus să apuc să văd Marketingul înflorind şi la noi în ţară. Să văd ceva mai mult decât două fluturaşe şi un banner atunci când vine vorba de promovare, să văd imaginaţie şi nonconformism productiv şi marketing aplicat acolo unde aparent nu ar avea loc. Până atunci am găsit cărţile astea de vizită. Talk about marketing yourself!Mai multe pe pagina asta.