Şoimul III

Şoimul I
Şoimul II

Acesta este un mail primit de la cel căruia i-am încredinţat puiul de vânturel găsit cu o săptămână şi ceva în urmă:

"Buna ziua,
Scuzaţi-mă că nu v-am informat până acum. Pasarea a fost adoptată cu
succes într-o boxă artificială de cuibărit din colonia de la Livada de
Bihor, alături de încă doi pui de mărime asemănătoare. Înainte de
eliberare puiul a fost inelat cu inel ornitologic pentru a putea fi
identificat ulterior. Să sperăm că totul va fi ok pt el de acum încolo.
Anul acesta în acea zonă e gradaţie de şoareci de cămp (cea mai obisnuită
hrană pentru vânturei), deci există hrană din belşug, sigur nu va pieri de
foame. Restul depinde doar de el. Vă trimit ataşat ceva poze cu colonia,
şi boxele de cuibărit pe care le folosim. Am preferat să nu facem poze cu
acest pui după ce l-am zvârlit în cuib, deoarece şi el şi noii săi fraţi
erau deja apţi de zbor, şi ne-am temut că vor zbura dacă-i deranjăm prea
mult.
De altfel aceste activităţi se desfăşoară sub egida unui proiect, ce
vizează conservarea unei specii înrudită cu vânturelul roşu. Dacă vă
interesează subiectul, accesaţi www.falcoproject.ro .
Cu bine,
Attila Nagy"

I just LOVE happy endings!

Şoimul II

Se întâmplă câteodată să fii şi trist şi bucuros în acelaşi timp. Ieri am scris despre un pui de şoim pe care l-am găsit. Iniţial n-am ştiut ce o să fac cu el, după care m-am gândit că poate ar trebui să încerc la Zoo. În final am hotărât că poate totuşi ar fi mai bine să fie din nou liber, aşa că ieri seară am căutat şi am căutat pe net vre-un ONG, o asociaţie, ceva care să se ocupe cu genul ăsta de situaţii. Puiu’ ăsta cred că a avut noroc, pentru că am găsit o asociaţie, se cheamă Milvus, care, culmea, se ocupă tocmai de specia asta de şoim, şi mai mult decât atât, are o filială în Oradea. What are the odds in that?! Am luat legătura cu ei, şi şoimuleţul vă fi dus mâine într-o colonie de vânturei unde va fi pus cu alţi pui de vârsta lui şi cel mai probabil va fi adoptat de părinţii acestora (se pare că sunt acceptaţi cu uşurinţă de familiile adoptive). M-am bucurat că domnul care l-a luat mi-a spus că pare sănătos şi fără paraziţi şi că probabil ştie să zboare, dar că s-ar putea ca ieri să fi fost la primul lui zbor mai lung şi să nu mai fi reuşit să zboare mai departe.
Aşa că m-am despărţit de puiuţul de şoim, dar mă bucur că am reuşit să îi asigur întoarcerea în libertate. Mă bucur şi pentru că genul ăsta de situaţii, şi rezolvarea lor, dau o rază de speranţă, cum că totuşi trăim într-o societate relativ civilizată, unde începe să se încetăţenească respectul faţă de viaţă în general – om sau necuvântătoare.
I'll miss ya :*

Şoimul

Mă plâng de ceva vreme încoace că nu am nici un animal de casă. Şi i-ote că azi apăru’ animalu’ de casă. Drept să spun, nu-i prea de casă, e mai mult de copac. Adică e un pui de şoim (şoim vânturel). Săracu’, probabil că a căzut din cuib, ideea e că l-a găsit taică-meu pe jos, şi nu ştie să zboare, aşa că decât să îl mănânce ceva pisici, câini sau să îl omoare ceva idioţi “iubitori” de animale, l-a adus acasă. L-am pus într-o colivie şi pare destul de fericit. Mâine îl duc la un veterinar şi după, la Grădina Zoologică unde sper să îi găsească o casă măcar până poate să zboare. L-aş ţine eu, dar am înţeles că trebuie să mănânce şoareci, broaşte, şopârle şi păsări mici, ceea ce eu nu îi pot oferi. Îmi pare tare rău de el, dar nu am o idee mai bună decât cea cu Zoo.
Şi uite că am un pet pentru o zi, o zi şi unpic.