Şoimul

Mă plâng de ceva vreme încoace că nu am nici un animal de casă. Şi i-ote că azi apăru’ animalu’ de casă. Drept să spun, nu-i prea de casă, e mai mult de copac. Adică e un pui de şoim (şoim vânturel). Săracu’, probabil că a căzut din cuib, ideea e că l-a găsit taică-meu pe jos, şi nu ştie să zboare, aşa că decât să îl mănânce ceva pisici, câini sau să îl omoare ceva idioţi “iubitori” de animale, l-a adus acasă. L-am pus într-o colivie şi pare destul de fericit. Mâine îl duc la un veterinar şi după, la Grădina Zoologică unde sper să îi găsească o casă măcar până poate să zboare. L-aş ţine eu, dar am înţeles că trebuie să mănânce şoareci, broaşte, şopârle şi păsări mici, ceea ce eu nu îi pot oferi. Îmi pare tare rău de el, dar nu am o idee mai bună decât cea cu Zoo.
Şi uite că am un pet pentru o zi, o zi şi unpic.