Şoimul II

Se întâmplă câteodată să fii şi trist şi bucuros în acelaşi timp. Ieri am scris despre un pui de şoim pe care l-am găsit. Iniţial n-am ştiut ce o să fac cu el, după care m-am gândit că poate ar trebui să încerc la Zoo. În final am hotărât că poate totuşi ar fi mai bine să fie din nou liber, aşa că ieri seară am căutat şi am căutat pe net vre-un ONG, o asociaţie, ceva care să se ocupe cu genul ăsta de situaţii. Puiu’ ăsta cred că a avut noroc, pentru că am găsit o asociaţie, se cheamă Milvus, care, culmea, se ocupă tocmai de specia asta de şoim, şi mai mult decât atât, are o filială în Oradea. What are the odds in that?! Am luat legătura cu ei, şi şoimuleţul vă fi dus mâine într-o colonie de vânturei unde va fi pus cu alţi pui de vârsta lui şi cel mai probabil va fi adoptat de părinţii acestora (se pare că sunt acceptaţi cu uşurinţă de familiile adoptive). M-am bucurat că domnul care l-a luat mi-a spus că pare sănătos şi fără paraziţi şi că probabil ştie să zboare, dar că s-ar putea ca ieri să fi fost la primul lui zbor mai lung şi să nu mai fi reuşit să zboare mai departe.
Aşa că m-am despărţit de puiuţul de şoim, dar mă bucur că am reuşit să îi asigur întoarcerea în libertate. Mă bucur şi pentru că genul ăsta de situaţii, şi rezolvarea lor, dau o rază de speranţă, cum că totuşi trăim într-o societate relativ civilizată, unde începe să se încetăţenească respectul faţă de viaţă în general – om sau necuvântătoare.
I'll miss ya :*