35

Ştiu că e de mult albumul ăsta: Horia Brenciu – “35” dar eu abia am apucat să îl ascult pe parcursul săptămânii trecute… şi îmi place tare muuuult. Habar n-am despre filozofii muzicale, aşa că nu ştiu dacă se încadrează sau nu în gama muzicii excepţionale, şi într-un fel nici nu vreau să am habar despre filozofii din astea dintr-un motiv simplu: lumea mai nou e expertă în muzică(TOATĂ lumea), comentează orice producţie de ordin muzical, orice prestaţie live, şi ca atare indiferent de cât de bine ar suna ceva, se găseşte mereu nod în papură(ba că ăla nu are de fapt voce, că muzica e făcută pe calculator, că dă rateuri chitaristu’, că vo(a)calistul/vo(a)calista e urât/urâtă, că e plagiat etc.)... nimeni nu mai ASCULTĂ muzica. Aşa că nu ştiu de ce îmi place albumul ăsta… pur şi simplu pentru că.
PS. Aaaaaa… am găsit un motiv obiectiv pentru care îmi place: versurile. De mult nu am mai auzit “versuri” în muzica românească.