Bacu’ cu 3 probe şi... alte idei "geniale"

Probabil sătui să aplice de fiecare dată vorba genială din Caragiale: “Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic!”, genialii din Ministerul Învăţământului(în frunte cu geniala principală: Ministresa Abramburica) s-au gândit să revizuiască şi să şi schimbe ceva. Şi uite aşa au schimbat vrabia din mână pe cioara de pe gard. Adică intenţionează să schimbe Bacalaureatul vechi pe o variantă nouă de Bac, ce să conţină doar trei probe de evaluare. Bravo măi nene. În ritmul ăsta în 2-3 ani îl scoatem de tot, scoatem şi capacitatea/testele naţionale(sau cum s-or mai numi), scoatem tezele, admiterile, de orice fel, examenele din sesiuni, examenul de licenţă, dizertaţie şi doctorat şi le schimbăm pe toate cu o formă nouă de trecere de la o etapă la alta: şpaga directă. Şi uite aşa, nu ăla mai dăştept va trece mai departe, ci ăla mai potent financiar. Mă, da voi stimabililor miniştrii şi funcţionari din cadru’ Ministerului de Dezvăţământ, nu trebuie să mă luaţi neaparat în serios, zic şi eu. Voi puteţi să propuneţi orice altă variantă vă taie vouă capul, şi tot voi să vă miraţi câţiva ani mai târziu de ce se bat cretinii în şcoli, de ce trebuie 7 gardieni şi 3 jandarmi la intrarea în licee, de ce toţi tembelii au diplomă de facultate şi de ce angajatorii nu îşi găsesc ocupanţi adecvaţi pentru posturile vacante. Păi cum de ce? Pentru că toţi idioţii pe care i-aţi lăsat voi să treacă prin şcoală, exact ca Vodă prin lobodă, sunt acum în ipostaza de a face fiţe la angajare, când ei trebuiau, cel mult, să păzească un şantier, să spele o budă sau să vândă ceapă în piaţă.

Comunismul cu faţă capitalistă

Iată că din nou Autorităţile şi Consiliile patriei îşi umplu ordinea de zi cu probleme “importante”. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, aceeaşi care dormea atunci când s-a importat, din Irlanda, carnea de porc infestată cu dioxină, şi CNA-ul, care în general împute scaunele pe care putrezesc membrii săi, acelaşi CNA care nu se sesizează cu privire la emisiunile dezgustătoare de pe Acasă, Antena 1, OTV, B1 etc., aceste două "instrumente" ce luptă “în folosul” cetăţenilor, ne cheltuie banii publici ca să ce? Ca să interzică reclama anumitor branduri(Coca – Cola, Nestlé, Burger King, Ferrero, General Milks, Mars, Kraft, Unilever şi Star Foods) ce are ca ţintă copii mai mici de 12 ani. OK, am studiat la cursuri despre nivelul de etică al unei reclame adresate unui public foarte tânăr, sau moralitatea din spatele unui spot ce foloseşte imaginea unor copii şi despre cum Franţa a interzis acest lucru, pentru a diminua vânzarea de produse nesănătoase, în rândul copiilor. Am să spun aici, ce am spus şi atunci când am discutat prima dată acest subiect. Nu văd nici o problemă în a face reclame adresate copiilor, sau care folosesc imaginea unui copil, indiferent de produsul pe care il promovează(spun indiferent de produs, fiind conştientă de ce înseamnă asta). Din punctul meu de vedere pot să pună faţa unui copil şi pe un pachet de ţigări, pe o drujbă, pe plicul de bicarbonat, sau pe cutia de cuţite. Ştiţi de ce? Pentru că eu cred un lucru. Cred că există o autoritate ce ar trebui să protejeze copii de aceste produse nocive lor, o autoritate mai presus decât CNA-ul şi ANPC-ul, şi mă refer aici la părinţi. Iar în ceea ce priveşte reclama televizată, cred că oamenii, în special adulţii, ar trebui să fie învăţaţi să nu ia de bună ceea ce văd în reclame, să privescă spotul ca pe o “lucrare de artă” ce reflectă frânturi ale realităţii filtrate prin imaginaţia “artistului”, şi nu ca pe o colecţie de informaţii nepreţioase şi veridice, oferite consumatorului, într-un mod dezinteresat şi sincer, de către purtătorii brand-ului respectiv. Reclama nu spală creiere, decât creiere netezite în prealabil.
Sunt total împotriva ideei de a interzice diverse lucruri, doar pentru a proteja un om de propriile sale acţiuni. Publicul nu e format din zombi cărora la dictezi în ce direcţie să o ia, la dreapta sau la stânga, ca să nu cadă în groapă; publicul trebuie să ştie de existenţa “gropii”, dar nu îi trânteşti un zid în faţă ca să nu cadă în ea. Dacă vrei să ai un public educat, nu îi băga şcoala pe gât, ci arată-i beneficiile învăţării, vrei să eradichezi obezitatea, nu interizce sarea, zahărul şi grăsimile, ci explică oamenilor ce înseamnă pentru inima lor o “povară” de 150 de kg, vrei să civilizezi populaţia, nu pune poliţiştii să ia oamenii la bătaie pe stradă, ci acordă-le respectul cuvenit şi ascultă-le necazul, poate afli motivul nemulţumirii lor. Oamenii trebuie lăsaţi să aleagă, dar trebuie să o facă în cunoştiinţă de cauză. Conştientizarea problemei şi nu interzicerea cauzei, generează rezolvarea acesteia. În acelaşi sens, vreţi copii mai sănătoşi, educaţi-le părinţii. Explicaţi-le de ce sportul e important pentru copii lor, de ce fructele şi legumele sunt sănătoase, de ce televizorul şi internetul sunt resurse de aur, atunci când sunt folosite de un copil sub directa supraveghere a părinţilor, şi de ce până la o anumită vârstă părinţii trebuie să aleagă pentru copii lor, dar fără a ignora opinia acestora, consultându-i. De ce să îi dai unui om peşte ca să nu moară de foame, mai bine învaţă-l să pescuiască. E drept că efortul din spatele unor astfel de acţiuni e exponenţial mai mare, dar rezultatele pe termen lung vor fi direct proporţionale cu efortul.
Credeţi că lipsa chipsurilor sau a sucurilor carbogazoase din şcoli, îi determină pe copii să nu le mai consume? Dacă nu le iau din şcoală le vor cumpăra de la chioşcul din faţa şcolii, sau şi mai grav, poate mulţi dintre ei nu vor mânca nimic, pentru că părinţii lor sunt prea ocupaţi să le facă un sendviş sau să le acorde un minim de interse şi educaţie privind sănătatea lor.
Am citit articolul care spunea că: “un program lansat ieri la Palatul Parlamentului, pentru reducerea gradului de obezitate în rândul copiilor, îi va interzice liderului mondial pe piaţa răcoritoarelor, Coca-Cola, să îşi promoveze produsele nesănătoase în rândul copiilor sub 12 ani.
Nici Nestlé, Burger King, Ferrero, General Milks, Mars, Kraft, Unilever şi Star Foods - o companie a PepsiCo - nu vor mai avea voie să realizeze publicitate pentru copiii sub 12 ani, după ce vor semna "Codul etic pentru publicitate adresată copiilor".
Astfel, companiile semnatare ale "Codului etic pentru publicitate adresată copiilor" nu vor mai putea face publicitate către copiii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate sau pe ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale. În cazul în care nu respectă prevederile, companiile care au semnat acest Cod etic pot fi sancţionate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului, potrivit legii.”. Vor fi sancţionaţi de cine? De cei care pe vremea lu’ ceaşcă mâncau salam de soia şi acum nu îl mai mânâncă, deoarece e modificat genetic şi are E-uri, cei care pe vremea aia se uitau la TV “la bulgari” şi “la unguri”, îşi doreau o media liberă şi acum o cenzurează(prost), tot ăia care se bat cu pumnii în piept că au ieşit în ’89 în stradă ca să lupte pentru “libertate”, iar acum ei aleg “libertatea” pentru alţii.
Viaţa, în general, îţi oferă opţiuni, bune şi rele, viaţa nu te “protejează” de cele rele, dacă dai cu capu’, înseamnă că asta ai ales.
Oamenii nu trebuie protejaţi excesiv, iar “prostimea”(aşa cum o văd unii) trebuie învăţată să aleagă CORECT.

Adi Despot şi piţipoanca reporter

Am văzut aseară la televizor(cred că pe Antena2) clipul ăsta cu Despot şi o piţi. Aşa se întâmplă când eşti tută, dar tu te crezi deşteaptă. Mă mir că nu i-a dat cu microfonul în cap de cum şi-a deschis proasta gura. Am râs bine. Enjoy!

Aberaţii de sezon

În perioada asta am o lipsă acută de inspiraţie şi de ocupaţie de altfel. De când cu norii adunaţi pe cer şi vremea mohorâtă am intrat într-un soi de hibernare neuronală. Nu am mai citit ziare, nu am mai văzut ştiri şi nu am mai ascultat radioul, aşa că sunt oarecum ruptă de realitatea înconjurătoare. Am avut parte de 5 zile de plictiseală maximă, combinată cu o lene cruntă şi o lehamite de lumea înconjurătoare. Asta e starea mea de decembrie şi probabil că o să mă ţină cam până în preajma Revelionului, cu o mică pauză pentru primit/dat cadouri. Totul a început odată cu week-end-ul prelungit de 1 Decembrie, ultimul week-end electoral. Asta e o veste bună, însemnând că de luni încolo nu mă vor mai îngrozi feţele acre întinse pe faţadele clădirilor. Şi dacă tot vine vorba de vot... am vrut să votez, dar n-am putut! Mi-am uitat buletinul la Cluj. Am vrut să votez cu paşaportul, dar se pare că spre deosebire de alte alegeri, de data asta nu se mai poate vota decât cu buletinul sau cu o hârtie de la serviciul buletine, care înlocuieşte actul de identitate(nu mă voi opri să vă descriu cât de absurd mi se pare ca o hârtie cu o ştampilă şi o semnătură să fie considerată mai importantă decât paşaportul). Mă rog, mare pierdere că nu mi-am pus ştampila pe numele vreunui imbecil, recuperez la anul, şi oricum s-au găsit destui UDMR-işti care să voteze în locul românilor care nu s-au prezentat la vot.
Asta a fost duminică, dar abia ziua de ieri m-a terminat complet. Nu cred să fi avut vreodată parte de un 1 Decembrie plăcut. Absolut de fiecare dată m-am trezit undeva în jurul orei 11, am vrut să văd ceva interesant la TV dar am văzut doar feţe acre de politicieni care iau parte la diverse parade militare, m-am îndopat cu mâncare(asta de plictiseală), am văzut ceva filme(tot de plictiseală), m-am luptat cu dureri de cap şi amorţeli, iar în final am adormit fericită ca a mai trecut un 1 Decembrie şi că sunt “mândră că sunt româncă”. Din păcate nu am simţit vreodată că ziua de 1 Decembrie e ceva special, poate doar din punct de vedere istoric, raportându-ne la evenimentele din 1918, în rest, din punctul meu de vedere e o zi ca oricare alta, când traficul în Bucureşti e dat şi mai rău peste cap, politicienii se fac că la pasă de noi, Pro TV-ul sărbătoreşte din diverse motive, amărâţii se calcă în picioare pentru ciolanul cu fasole împărţit în faţa primăriilor, iar noi restu’ zâmbim că... mâine poate fi mai rău.

De îţi alegi jobul? Pasiune sau bani?

Ieri am discutat cu câteva prietene despre următorul subiect: oare oamenii(în marea lor majoritate) îşi aleg un loc de muncă pentru bani sau pentru că le place ceea ce urmează să facă? Iar dacă îşi aleg locul de muncă doar pentru remuneraţie, pot fi ei întradevăr fericiţi, făcând 8-10 ore pe zi ceea ce nu le place deloc? Una din ele spunea că prietenul ei, deşi consideră că jobul lui e unul foarte stresant şi epuizant, este dispus să continue să lucreze acolo, doar pentru că este plătit foarte bine. I-am răspuns că eu nu aş putea face acest lucru. Consider că profesia sau meseria pe care ne-o alegem(sau ne alege ea pe noi) e o parte importantă din viaţa noastră şi în consecinţă trebuie să “ne vină bine”, ca o haină. Poate nu e cea mai bună analogie, dar cum ar fi să ai o pereche de pantaloni Marc Jacobs care îţi sunt foarte strâmţi, foarte scurţi, pe care tu îi porţi vara, dar ei sunt foarte, foarte groşi, iar tu mori de cald în ei, îţi sunt incomozi, dar ce mai contează, ideea e că toată lumea ştie că tu ai pantaloni scumpi şi “de marcă”, îţi merge bine. Mă gândesc că probabil la fel se simte un tânăr energic, spontan, comunicativ, plin de imaginaţie, care stă închis 10 ore pe zi într-un birou, la bancă şi câştigă bine peste salariul mediu pe ţară. El poartă în fiecare zi proprii lui “pantaloni Marc Jacobs”. Într-un fel e de înţeles de ce există atât de mulţi oameni nefericiţi în ţara asta, toţi sunt oameni pe care îi strâng pantalonii.
Să fim noi oare atât de trişti în interior încât să nu mai fim capabili să alegem pasiunea în defavoarea banilor?(şi ca să nu fiu prost înţeleasă, aici nu mă refer în a alege să murim de foame, pe un salariu mizer, dar făcând ce ne place, asta iese din discuţie). În fond există un echilibru în toate. O altă prietenă spunea că pentru a fi fericiţi la locul de muncă, profesia ar trebui să ne “vină bine” într-o proporţie de de cel puţin 50%. Asta înseamnă că e ok dacă suntem fericiţi 50%? Sau 50% fericire e deja prea mult în societatea de azi?
Mă uitam pe youtube la câteva discursuri ale unor absolvenţi de reputate universităţi(Yale, Cambridge, UCLA, Sorbona etc.), indiferent de specializarea fiecăruia, un lucru îi definea pe toţi: încrederea în sine, pasiunea cu care rosteau fiecare cuvânt, mândria că de mâine pot să schimbe lumea, speranţa că vor face lucrurile mai bine decât cei dinaintea lor. M-am gândit că genul ăsta de oameni nu au cum să se mulţumeacă cu 50%. Pe de altă parte, am avut ocazia să aud părerile unor absolvenţi de facultăţi din România. M-am întristat. Nu toţi, dar marea majoritate, habar nu aveau ce vor să facă în viitor. Mulţi dintre ei terminaseră o facultate aleasă de părinţi. Ei ar fi vrut inginerie, dar părinţii i-au “sfătuit” să facă Studii Europene argumentând cu replica: “lasă tată că asta se caută acuma, şi AICI se câştigă cel mai bine”. Bine, bine, şi dacă respectivului copil îi place fizica şi tu îl pui să înveţe legile europene? Cum o să îi explici peste câţiva ani de ce are probleme cu stresul, nu poate să doarmă noaptea, se ceartă cu şeful la servici, nu se înţelege cu soţia/prietena, nu are prieteni? Să fie oare din cauză că cel puţin 8 ore pe zi e înconjurat de oameni cu care nu are nimic în comun făcând chestii pe care le detestă şi la care nici măcar nu se pricepe? Probabil. Dar cui îi mai pasă atunci când ai conturi babane în bancă, ai o maşină “tare”, copii tăi nu pleacă în tabără la Predeal, ci în Laponia, ai vilă la munte, la mare şi în oraş, eşti respectat că ai titlul de “director” şi mergi la servici în costum. Păi probabil că ŢIE îţi pasă, că te strâng pantalonii Marc Jacobs aşa de tare că nici nu mai poţi să te scarpini unde te mănâcă. Te întrebi cine e de vină că porţia ta de fericire e acum sub 50%. Mama, tata, profesorul de ştiinţe sociale, societatea, şeful că te-a angajat, TU? Nu se ştie, probabil că toţi, într-o oarecare măsură. Mama şi tata că s-au gândit la ei şi nu la tine atunci când nu te-au lăsat să faci ingineria, profesorul că te-a trecut la examen, deşi tu ai fost pe lângă, societatea deoarece crează tipare şi izolează elementele ieşite din tipar, şeful că te-a angajat după un inteviu la care singura ta întrebare a fost: “ce include pachetul salarial?”, dar în special TU pentru că ai ales împotriva propriilor dorinţe şi pasiuni, te-ai lăsat condus de alţii, ţi-ai pierdut spiritul competitiv, ai uitat să mai crezi în tine şi te-ai mulţumit cu o porţie de fericire mai mică de 50%.

Cele 5 nivele ale prostiei

Nivelul 1: Oamenii de treabă cărora nu le pasă de părerea altora.
Nivelul 2: Îngâmfaţii.
Nivelul 3: Oamenii care atunci când vorbesc/scriu folosesc “limbajul “ de messenger: gtg, tz, sh, pls etc.
Nivelul 4: Oamenii care nu ştie să scriie corect :) .
Nivelul 5: Vedetele care se laudă că sunt vedete, cu excepţia lui Chuck Norris.