Despre greva profesorilor – că e la modă.
Dacă tot e un subiect încins, mă refer la greva profesorilor în cazul în care nu li se va mări salariul cu 50%, deşi nefiind întrebată de nimeni am hotărât să îmi expun şi eu punctul de vedere.
Este cât se poate de adevărat că nivelul salariilor din România este unul mizerabil, este adevărat că nu există nici un element care să îi atragă pe tineri înspre profesii didactice, este adevărat că unii din profesori sunt aproape muritori de foame şi că aprox. 800 lei pe lună poate primi, în unele cazuri şi un muncitor fără prea multă şcoală. Toate astea sunt adevărate şi justifică într-un fel atitudinea dascălilor. Dar există şi o altă faţă a situaţiei create: există profesori(cu toate gradele) cu salarii de 5-6000 lei, există cadre universitare(care ocupă şi posturi de conducere, de ex. decani) ce ajung să încaseze la sfărşitul lunii exorbitanta sumă de 15-20.000 lei, există profesori ce dau ore în particular, practicând “tarife” de 50-60 lei/oră, bani pe care nu îi declară. Întrebarea care mă macină pe mine e următoarea: e corect să mărim cu 50% salariile unor bugetari ce încasează astfel de venituri? toate astea în condiţiile în care salariile bugetarilor sunt, indirect, “finanţate” de restul populaţiei care lucrează în domeniu privat, cu salarii la fel de mici. Cum e posibil ca un manager de facultate, adică un decan, să câştige, în unele situaţii, mai mult decât un manager de firmă privată, atâta timp cât alţi profesori “mor de foame” pe salarii sub media pe ţară. În plus, o creştere salarială înainte de alegeri este clar o creştere salarială cu iz electoral, iar finanţarea pe termen lung a acestei creşteri este imposibilă în condiţiile economiei actuale. O altă reacţie interesantă la această cerere a fost reacţia celorlalţi bugetari care sunt şi ei gata, gata de o grevă dacă legea se aprobă, considerând situaţia un precedent. Exact asta mai lipseşte, o creştere cu 50% a salariilor tuturor bugetarilor. Personal, îl susţin pe Tăriceanu şi decizia lui de a nu aproba legea. Cred că cele două cuvinte: “susţin” şi “Tăriceanu” nu le voi mai folosi vreodată într-o propoziţie, dar de data asta fac o excepţie.
Dacă cineva m-ar întreba pe mine(bine, nu mă întreabă nimeni, da’ păreri pot să am) eu aş tăia puţin porţia “îmbuibaţilor” menţionaţi mai sus şi aş creşte salariile celor mai “nefericiţi”. E curios cum nimeni nu reacţionează atunci când nu îi sunt plătite orele suplimentare, sau când şeful său încasează mult mai mulţi bani decât i se cuvin, dar la umbra anonimatului sindical toată gloata e revoltată, nedreptăţită şi guralivă. Aşa că stimaţi domni profesori, din punctul meu de vedere, faceţi grevă, dar gândiţi-vă bine la motiv, gândiţi-vă dacă toţi profesorii din România merită acţiunea sindicală şi în primul rând învăţaţi să luaţi atitudine nu doar atunci când “javrele politice” aruncă un os.
5 comentarii:
Lista ar mai putea continua cu numarul mic de ore, plus vacantele lungi de care beneficiaza. Si ce ma intriga pe mine cel mai mult este ca, desi aceasta profesie presupune teoretic o responsabilitate mare, profesorii nu isi asuma nici o raspundere. Ce li se intampla profesorilor care trec elevi care scot perlele pe care le stim cu totii la bacalaureat? ... nimic.
Iti spun eu ce li se intampla: li se maresc salariile cu 50%, exact cum se maresc si salariile functionarilor publici care dorm in primarii sau consilii judetene.
se pare ca esti din alta lume. altceva nu am ce sa zic
@anonim: stiu, mi s-a mai spus
It isn't hard at all to start making money online in the underground world of [URL=http://www.www.blackhatmoneymaker.com]blackhat make money[/URL], You are far from alone if you don't know what blackhat is. Blackhat marketing uses alternative or misunderstood avenues to generate an income online.
Trimiteți un comentariu