vineri, 12 decembrie 2008

Comunismul cu faţă capitalistă

Iată că din nou Autorităţile şi Consiliile patriei îşi umplu ordinea de zi cu probleme “importante”. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, aceeaşi care dormea atunci când s-a importat, din Irlanda, carnea de porc infestată cu dioxină, şi CNA-ul, care în general împute scaunele pe care putrezesc membrii săi, acelaşi CNA care nu se sesizează cu privire la emisiunile dezgustătoare de pe Acasă, Antena 1, OTV, B1 etc., aceste două "instrumente" ce luptă “în folosul” cetăţenilor, ne cheltuie banii publici ca să ce? Ca să interzică reclama anumitor branduri(Coca – Cola, Nestlé, Burger King, Ferrero, General Milks, Mars, Kraft, Unilever şi Star Foods) ce are ca ţintă copii mai mici de 12 ani. OK, am studiat la cursuri despre nivelul de etică al unei reclame adresate unui public foarte tânăr, sau moralitatea din spatele unui spot ce foloseşte imaginea unor copii şi despre cum Franţa a interzis acest lucru, pentru a diminua vânzarea de produse nesănătoase, în rândul copiilor. Am să spun aici, ce am spus şi atunci când am discutat prima dată acest subiect. Nu văd nici o problemă în a face reclame adresate copiilor, sau care folosesc imaginea unui copil, indiferent de produsul pe care il promovează(spun indiferent de produs, fiind conştientă de ce înseamnă asta). Din punctul meu de vedere pot să pună faţa unui copil şi pe un pachet de ţigări, pe o drujbă, pe plicul de bicarbonat, sau pe cutia de cuţite. Ştiţi de ce? Pentru că eu cred un lucru. Cred că există o autoritate ce ar trebui să protejeze copii de aceste produse nocive lor, o autoritate mai presus decât CNA-ul şi ANPC-ul, şi mă refer aici la părinţi. Iar în ceea ce priveşte reclama televizată, cred că oamenii, în special adulţii, ar trebui să fie învăţaţi să nu ia de bună ceea ce văd în reclame, să privescă spotul ca pe o “lucrare de artă” ce reflectă frânturi ale realităţii filtrate prin imaginaţia “artistului”, şi nu ca pe o colecţie de informaţii nepreţioase şi veridice, oferite consumatorului, într-un mod dezinteresat şi sincer, de către purtătorii brand-ului respectiv. Reclama nu spală creiere, decât creiere netezite în prealabil.
Sunt total împotriva ideei de a interzice diverse lucruri, doar pentru a proteja un om de propriile sale acţiuni. Publicul nu e format din zombi cărora la dictezi în ce direcţie să o ia, la dreapta sau la stânga, ca să nu cadă în groapă; publicul trebuie să ştie de existenţa “gropii”, dar nu îi trânteşti un zid în faţă ca să nu cadă în ea. Dacă vrei să ai un public educat, nu îi băga şcoala pe gât, ci arată-i beneficiile învăţării, vrei să eradichezi obezitatea, nu interizce sarea, zahărul şi grăsimile, ci explică oamenilor ce înseamnă pentru inima lor o “povară” de 150 de kg, vrei să civilizezi populaţia, nu pune poliţiştii să ia oamenii la bătaie pe stradă, ci acordă-le respectul cuvenit şi ascultă-le necazul, poate afli motivul nemulţumirii lor. Oamenii trebuie lăsaţi să aleagă, dar trebuie să o facă în cunoştiinţă de cauză. Conştientizarea problemei şi nu interzicerea cauzei, generează rezolvarea acesteia. În acelaşi sens, vreţi copii mai sănătoşi, educaţi-le părinţii. Explicaţi-le de ce sportul e important pentru copii lor, de ce fructele şi legumele sunt sănătoase, de ce televizorul şi internetul sunt resurse de aur, atunci când sunt folosite de un copil sub directa supraveghere a părinţilor, şi de ce până la o anumită vârstă părinţii trebuie să aleagă pentru copii lor, dar fără a ignora opinia acestora, consultându-i. De ce să îi dai unui om peşte ca să nu moară de foame, mai bine învaţă-l să pescuiască. E drept că efortul din spatele unor astfel de acţiuni e exponenţial mai mare, dar rezultatele pe termen lung vor fi direct proporţionale cu efortul.
Credeţi că lipsa chipsurilor sau a sucurilor carbogazoase din şcoli, îi determină pe copii să nu le mai consume? Dacă nu le iau din şcoală le vor cumpăra de la chioşcul din faţa şcolii, sau şi mai grav, poate mulţi dintre ei nu vor mânca nimic, pentru că părinţii lor sunt prea ocupaţi să le facă un sendviş sau să le acorde un minim de interse şi educaţie privind sănătatea lor.
Am citit articolul care spunea că: “un program lansat ieri la Palatul Parlamentului, pentru reducerea gradului de obezitate în rândul copiilor, îi va interzice liderului mondial pe piaţa răcoritoarelor, Coca-Cola, să îşi promoveze produsele nesănătoase în rândul copiilor sub 12 ani.
Nici Nestlé, Burger King, Ferrero, General Milks, Mars, Kraft, Unilever şi Star Foods - o companie a PepsiCo - nu vor mai avea voie să realizeze publicitate pentru copiii sub 12 ani, după ce vor semna "Codul etic pentru publicitate adresată copiilor".
Astfel, companiile semnatare ale "Codului etic pentru publicitate adresată copiilor" nu vor mai putea face publicitate către copiii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate sau pe ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale. În cazul în care nu respectă prevederile, companiile care au semnat acest Cod etic pot fi sancţionate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului, potrivit legii.”. Vor fi sancţionaţi de cine? De cei care pe vremea lu’ ceaşcă mâncau salam de soia şi acum nu îl mai mânâncă, deoarece e modificat genetic şi are E-uri, cei care pe vremea aia se uitau la TV “la bulgari” şi “la unguri”, îşi doreau o media liberă şi acum o cenzurează(prost), tot ăia care se bat cu pumnii în piept că au ieşit în ’89 în stradă ca să lupte pentru “libertate”, iar acum ei aleg “libertatea” pentru alţii.
Viaţa, în general, îţi oferă opţiuni, bune şi rele, viaţa nu te “protejează” de cele rele, dacă dai cu capu’, înseamnă că asta ai ales.
Oamenii nu trebuie protejaţi excesiv, iar “prostimea”(aşa cum o văd unii) trebuie învăţată să aleagă CORECT.

0 comentarii:

  © Blogger template 'Sunshine' by Ourblogtemplates.com | Distributed by Blogger Blog Templates of the Fractal Blog Network 2008

Back to TOP