sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Must see!

“Heavy – The story of Metal” este numele unui documentar Vh1 realizat în 2006 ca un tribut adus formaţiilor Heavy Metal. Ideea centrală a documentarului este evoluţia culturii Heavy Metal de la crearea curentului până la apariţia multitudinii de genuri şi sub-genuri, puţin după anul 2000. Ceea ce este interesant la acestă producţie este faptul că realizatorii au reuşit să pună documentarul cap la cap , fără a face apel la critica atât de caracteristică domeniului muzical, ci mai de grabă într-o manieră caracterizată de obiectivism istoric. Cei care critică, sau eventual aprobă sunt invitaţii din studiou, toţi partizani ai genului sau nume grele ale Heavy Metal-ului: muzicieni, autori de cărţi, manageri sau jurnalişti.
Este extrem de interesant să auzi cum idolii generaţiilor tinere de azi au crescut cu proprii lor idoli şi cum gesturi, la timpul lor mărunte, au fost definitorii pentru evoluţia lor ulterioară.
Nu recomand vizionarea lui de către cei incapabili să accepte opinii diferite de opiniile proprii sau de fanii prea înrăiţi ai unei singure fomaţii de Heavy Meltal.
Evident că inclusiv cei de la Vh1 pot avea scăpări, aşadar nici măcar acest documentar nu trebuie luat 100% “de bun”, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că miniseria de 4 episoade(aprox 4 ore) va aduce în faţa voastră formaţii ca: Black Sabbath, AC/DC, Led Zeppelin, Judas Priest, Alice Cooper, Kiss, Iron Maiden, Dio, Motley Crue, Motorhead, Quiet Riot, Manowar, Riot, Ratt, Twisted Sister, Van Halen, Slayer, Metallica, Anthrax, Cinderella, Guns n Roses, Marilyn Manson, Pantera, Limp Bizkit, Def Leppard, Venom, Megadeth etc.
Enjoy!


Reblog this post [with Zemanta]


PS. Documentarul il gasiti pe torrent.

joi, 7 ianuarie 2010

Acciza pe shaworma și impozitul pe Pepsi

Dacă aș face un concurs anual cu titlul: ”Cum își mai bat joc conducătorii de noi”, McTaxa ar intra în lupta pentru titlu. Ce mai aveau de luat românilor? Păi simplu: pâinea de la gură și eventual aerul. Ei uite că pâinea aproape au luat-o, așadar rămâne aerul. Sunt curioasă dacă în Codul Fiscal ce va cuprinde această taxă va exista o nouă categorie de genul ”Taxe speciale pentru shaworma cu usturoi, ștrudel cu mere și fanta roz”. Nu zic că așa ar trebui să se numească noul capitol al Codului Fiscal, era doar o umilă propunere. Și dacă tot sunt la capitolul propuneri, atunci propun introducerea unor alte taxe, impozite etc., gen:
- taxa pe înjurătură - ar trebui să aducă bani cu gârla la Bugetul Statului, având în vedere că marea majoritate a românilor sunt așa de încântați de tot și de toate încât au numai ”vorbe bune” de spus, în plus odată cu introducerea acestei taxe putem încasa bani și de la minori, având în vedere limbajul ”elevat” de care dau dovadă de cele mai multe ori.
- taxa pe sex - nu va gândiți la prostii, taxa nu se va aplica pe actul în sine, ci pe ”posesiunea” sexului. Să explic: se naște un copil, doctorul îi stabilește sexul, în cazul în care sexul copilului intră în una din următoarele 2 categorii - feminin/masculin - se percepe impozitul pe sex. Va fi un impozit unic și final. În cazul în care sexul aparține altor categorii, impozitul nu se aplică. Evident, în cazul schimbării de sex, impozitul va fi încasat iar, ca la reînmatricularea mașinii.
- taxa de autostradă - va constitui un impozit anticipat, obligatoriu pentru toți cetățenii țării, indiferent de domiciliu, vârstă sau de deținerea în proprietate au unui automobil. Va constitui un impozit anual, în sumă fixă și va avea obiect de impozitare autostrăzile anticipate a fi construite în România, de aici și caracterul ”anticipat” al impozitului.
- asigurarea obligatorie de traversat strada - nu mai dau explicații, că se înțelege despre ce e vorba.
- impozitul pe zilele de concediu - va constitui un impozit progresiv, care va crește odată cu numărul de zile de concediu acordate.
și nu în ultimul rând...
- taxa pe hârtia igienică - cu sloganul ”C-o mână te-ai șters cu ea, cu cealaltă dai taxa”.
Alte idei nu mai am, dar sunt convinsă că m-aș descurca de minune în cazul în care ar trebui să inventez metode prin care să îmi bat joc de cetățenii acestei țări.

vineri, 1 ianuarie 2010

2009 in pop songs mashup

  © Blogger template 'Sunshine' by Ourblogtemplates.com | Distributed by Blogger Blog Templates of the Fractal Blog Network 2008

Back to TOP